Statele Unite au apreciat ieri, la finalul unei întrevederi între preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, şi vicepreşedintele american, Joe Biden, la Washington, că un "nou elan" este necesar în negocierile de pace din Cipru, suspendate de peste un an.
"Vicepreşedintele (...) a insistat asupra angajamentului de lungă durată al Statelor Unite în favoarea reunificării Ciprului ca federaţie cu două comunităţi şi a exprimat speranţa deschiderii unor noi serii de negocieri intensive sub auspiciile ONU", a explicat Casa Albă într-un comunicat, potrivit AFP.
"Cei doi lideri au căzut de acord asupra faptului că este necesar un nou elan în negocieri", a precizat executivul american într-un comunicat în care nu sunt menţionate dificultăţile economice cu care se confruntă insula divizată, beneficiară a unui plan european de ajutorare de 10 miliarde de euro.
Ciprul este divizat din 1974 între partea de sud (greacă) şi cea de nord (turcă), după ce armata trimisă de Ankara a invadat nordul insulei ca reacţie la o lovitură de stat sprijinită de regimul coloneilor aflat la putere la Atena.
F.A. Statele Unite au apreciat ieri, la finalul unei întrevederi între preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, şi vicepreşedintele american, Joe Biden, la Washington, că un "nou elan" este necesar în negocierile de pace din Cipru, suspendate de peste un an.
"Vicepreşedintele (...) a insistat asupra angajamentului de lungă durată al Statelor Unite în favoarea reunificării Ciprului ca federaţie cu două comunităţi şi a exprimat speranţa deschiderii unor noi serii de negocieri intensive sub auspiciile ONU", a explicat Casa Albă într-un comunicat, potrivit AFP.
"Cei doi lideri au căzut de acord asupra faptului că este necesar un nou elan în negocieri", a precizat executivul american într-un comunicat în care nu sunt menţionate dificultăţile economice cu care se c