Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătăţii a demarat o anchetă în cazul tinerei care a murit după ce a luat pastile pentru slăbit. Probe din produs au fost analizate în laborator

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Ministerul Sănătăţii a cerut inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad să verifice condiţiile în care a decedat tânăra de 27 de ani din Arad, după ce a luat prafuri de slăbit şi a intrat în comă profundă.

Potrivit ministerului, din primele informaţii transmise de către DSP Arad, tânăra a consumat un produs achiziţionat de la un cabinet de wellness, produs fabricat în Italia, importat de către un importator internaţional şi distribuit de o societate din România.

„Acest produs face parte din categoria alimentelor cu destinaţie nutriţională specială care, în conformitate cu Ordinul 387/251 din anul 2002, nu necesită autorizarea sau notificarea la niciuna dintre instituţiile cu atribuţii în acest sens”, informează MS.

Mostre din produsul de slăbit au fost analizate de un laborator

De altfel, ministerul arată că nefiind vorba de produse medicamentoase, responsabilitatea îi revine Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru bioresurse alimentare - IBA.

Mai mult, institutul a a transmis că operatorul din România s-a autosesizat în acest caz, a identificat lotul de produse din care făceau parte şi cele trei cutii achiziţionate de tânără şi a prelevat probe pe care le-a transmis pentru verificări la unul dintre laboratoarele de analize dintr-o ţară membră UE.

Ancheta a fost extinsă şi în Bucureşti, mai informează Ministerul Sănătăţii, unde inspectorii sanitari verifică actele şi dosarele aflate la sediul central al operatorului român.

Şi Poliţia Arad a declanşat o anchetă în cazul tinerei care a murit la spital în urma unui stop cardio-respirator care ar fi putut fi provocat de un tratament pentru slăbit pe care îl urmase, familia acesteia afirmând că tânăra lua substanţele fără să fi consultat vreun medic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului J

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 24 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 15 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 29 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 30 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°