Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania: Noi reguli asupra circumciziei religioase a băieţilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

O nouă decizie judecătorească readuce în atenţia opiniei publice din Germania dezbaterea despre controversatul procedeu de circumciziei copiilor, conform tradiţiilor religioase ale părinţilor.

Înalta Curte Regională din Hamm, un oraş din vestul Germaniei, a hotărât să oblige părinţii şi doctorii să discute detaliile procedurii cu copiii, înainte de a avea dreptul să execute această măsură, considerând că binele minorului este mai presus de cutumele religioase sau culturale-

Circumcizia a devenit un subiect foarte aprins în 2012, în Germania, după ce Înalta Curte Regională din Koln a decis că circumcizia băieţilor realizată din motive religioase constituie „o lezare corporală“. Măsura de atunci a fost luată după ce un băiat de patru ani a fost adus la Urgenţă, cu o gravă hemoragie, la două zile după a fost circumcis la cererea părinţilor săi musulmani. Doctorul care realizase procedura a fost acuzat de procurorii de caz, însă ulterior a fost achitat.

Cazul a născut o dezbatere amplă în Germania, iar instanţa a stabilit că dreptul unui copil la auto-determinare este mai presus decât dreptul părinţilor la libertatea religioasă. Decizia a fost primită cu reticenţă de comunităţile religioase care practică această tradiţie- în special grupurile de evrei şi musulmani, potrivit publicaţiei germane, Der Spiegel.

Comunităţi din Turcia, Israel, chiar şi Statele Unite, au acuzat atunci Germania de „comiterea unei intruziuni fără precedent asupra dreptului comunităţilor religioase la auto-determinare“. Atât musulmanii, cât şi adepţii religiei iudaice, au susţinut că circumcizia – practicată de mii de ani- este o procedură neprimejdioasă, încărcată de simbolism.

La presiunile internaţionale, Bundestag-ul (Parlamentul german), a promulgat o lege care permite procedura realizată din motive religioase. Totuşi, conform noilor reguli, numai membri specializ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 40 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 53 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°