Criticul literar Dan C. Mihăilescu a povestit cu umor amintiri din copilăria sa petrecută în Ferentari.
”Pe la vreo 10 ani, m-a pus un tip să țin de șase, când el fura antene de la Dacii, din parcare. Am venit acasă suav și i-am spus maică-mii "Uite, azi am fost cu Vasile și am stat de șase..." "Ce-ai făcut?!" "Am ținut de șase!" Nici nu știam ce-i aia... "Dar ce făcea el?" "Lua antene și le vinde cu 20 de lei". Nenorocire, rupere, bătut mâini cu vătraiul...”, îşi aminteşte, amuzat, prozatorul Dan C. Mihăilescu.
Ediția de astăzi, de la 14.30, a emisiunii Digicult are un invitat de seamă în cadrul rubricii “Copilaria scriitorilor”. Dan C.Mihailescu vorbește despre o copilarie marcată de absența tatălui, de anii petrecuti în mahala, complexe și probleme.“Trăiam la mahala, undeva pe șoseaua Giurgiului, departe, înspre Ferentari, vecin cu niște țigani care se băteau și noaptea auzeam cum bate capul Tudoriței în zid, bătut de soțul ei, care venea cam din 4 în 4 luni de la închisoare - stătea 2 săptămâni, fura ceva și pleca din nou... Am stat cu maică-mea în pat până pe la 14 ani, ne spălam în lighean, șobolanii erau atât de mari, bunică-miu - vânător - îi împușca pe zăpadă, se roteau și lăsau dâre de sânge.
Deci era o viață de infracționalitate suavă, dulce, în care se tăiau între ei băieții seara, nu știai care, când apare fără o ureche, cu nasul rupt, cine cu cine se mărită a șasea oară.”
Din vremurile de demult, Dan C. Mihăilescu regretă doar: “imaginea mea de pe la 7 ani, până pe la 14, în care, matematic, la toate Sâmbetele Morților, eram în Cimitirul Bellu (marea mea dragoste din orașul ăsta) și unde, fiind curățel, spălățel, bucălat și bâlbâit, toate doamnele îmi dădeau colivă. Mă adorau, că mă bâlbâiam la "bogdaproste!", spuneam "bb-bo-bb-bo-bb-bo..."
