Aprobarea de către FMI a scrisorii de intenție pentru un nou acord cu România, disensiunile din interiorul coaliției aflate la guvernare, precum și creșterea ratei divorțurilor, dar și debutul Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival, sunt principalele subiecte aflate în dezbaterea presei centrale apărute sâmbătă, 28 septembrie.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, ieri, că este foarte nemulțumit de colaborarea cu PNL în cadrul USL, acuzând proiectele de legi inițiate de liberali pe descentralizare sau pe legea electorală, scrie ziarul Bursa. Astfel, vicepremierul a cerut o discuție “urgentă” în USL pentru a vedea dacă alianța mai are puterea să ducă la capăt lucrurile pe care le-a promis în campania electorală.
Crin Antonescu a comentat inițiativa parlamentarilor PNL, care vor modificarea legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale, arătând că susține alegerea primarilor în două tururi, informează Adevărul. Totodată, a răspuns afirmațiilor făcute de președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, subliniind că acesta din urmă nu ar trebui să se simtă ‘persecutat’ de către liberali.
Consiliul Director al Fondului Monetar Internațional (FMI) a avizat vineri scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române și a aprobat încheierea unui nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv, scrie Ziarul Financiar.
Europarlamentarul PNL Renate Weber consideră că Franța este “ca o păpușă dezarticulată” în dosarul Schengen și crede, pe de altă parte, că reacția de până acum a oficialilor români a fost “foarte timidă”, ca și cum ar fi fost luați pe nepregătite, transmite Gândul.
IMM-urile vor primi ajutoare de minimis de cel mult 100.000 de euro, față de 200.000 de euro în prezent, aceste facilități urmând să reprezinte 90% din