„Weekend Adevărul“ redă, în tuşe groase, tabloul fenomenului care-a transformat România în sperietoarea Occidentului: miile de persoane care, zi de zi, cer pomană trecătorilor din marile oraşe.

Cerşetorii români au fost, în ultimii 23 de ani, un subiect-clişeu mereu ofertant pentru jurnalişti. De la micii tupeişti care agresează gratuit parbrizul oricărei maşini staţionate la semafor, la cei care forţează empatia semenilor fără să se îngrijească de vreo limită pe care am putea s-o numim „costul subzistenţei“. S-a demonstrat, fiind folosit chiar dispozitivul extrem de operativ numit „camera ascunsă“, că în buzunarele hoinarilor murdari de pe străzi încap mai mulţi bani decât în multe apartamente curate. Au fost indicate, cu precizie de anchetator, diferite feluri prin care aceşti sărmani îi păcălesc pe alţii şi au fost stoarse multe lacrimi, raţional argumentate de dramele celor fără adăpost. Totuşi, nimeni nu pare să ştie cine sunt, câţi sunt, de unde vin şi unde se duc cei care lucrează cu mila celorlalţi. Şi asta pentru că, indiferent că sunt prezentaţi drept impostori ori drept neajutoraţi, fie că necazurile lor sunt descrise duios ori că sunt demonizaţi, despre cerşetori se vorbeşte cu grosolane generalizări. Totuşi, oamenii aceştia continuă să ceară pomeni fără să ascundă cinstitul scop pe care-l urmăresc: cer ca să poată să mai ceară şi în ziua următoare. Să nu fie încurajată cerşetoria, acesta este sfatul oficial. Dar nimeni n-o descurajează. Am fotografiat, pe străzile aglomerate ale Bucureştiului, trei tablouri diferite, trei oameni care păzeau colţul străzii cu frunţile în pământ. Am vorbit cu ei şi le-am aflat istoriile personale, istorii fără valoare statistică şi fără preţ. Pentru câteva clipe, doar puţine, oamenii aceştia au avut nume, prenume. Acesta este un microreportaj despre oameni, nu despre deznădejde, nu despre mizerie, nu despre mă