Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii, o problemă pentru 93% dintre francezi

Publicat in rfi, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Nouă francezi din zece apreciază că romii se integrează dificil în societatea franceză, iar şapte franezi din zece consideră că ministrul de Interne Manuel Valls a avut dreptate să spună acest lucru, potrivit unui sondaj publicat de ziarul francez Le Parisien în ediţia online de sâmbătă şi citat de Mediafax.

Valls a declanşat o polemică dură în contextul campaniei pentru alegerile municipale şi europene, declarând că doar o minoritate a romilor doreşte să se integreze în ţara sa. Iar într-un nou incident guvernamental pe această temă, ministrul francez al Locuinţelor Cécile Duflot l-a acuzat că a trecut "dincolo de ceea ce pune în pericol pactul republican".

Însă, potrivit publicaţiei franceze, un sondaj efectuat de BVA pentru "Le Parisien-Aujourd’hui en France" şi emisiunea CQFD a postului i>télé arată că francezii susţin afirmaţiile ministrului de Interne.

Aproape în unanimitate - 93% -, persoanele chestionate apreciază că romii se integrează dificil în societatea franceză, potrivit sondajului. Alţi 5% consideră că aceştia se integrează "mai degrabă bine", iar 2% nu se pronunţă, potrivit ediţiei franceze a site-ului Huffington Post.

Această constatare depăşeşte clivajele politice, deoarece această opinie este împărtăşită de 98% dintre simpatizanţii dreptei şi de 84% dintre cei ai stângii, subliniază Le Parisien. Inclusiv alegătorii ecologiştilor sau Partidului de Stânga care, în schimb, condamnă afirmaţiile lui Valls, se raliază acestei idei a unui eşec al integrări a romilor, în proporţie de 76% şi, respectiv 69%.

În plus, o majoritate a francezilor (53%) consideră că romii se integrează "foarte rău".

De asemenea, această anchetă relevă o susţinere a lui Valls. În total, 77% dintre persoanele chestionate aprobă fermitatea ministrului de Interne atunci când acesta oferă asigurări că "integrarea poate să vizeze doar familii"

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum o ora
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum o ora
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 2 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

SUA şi China au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului comercial. Când vor fi anunţate detalii

HotNews acum o ora
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunţat duminică că s-au înregistrat „progrese substanţiale” în cadrul discuţiilor comerciale purtate cu oficialii economici de top ai Chinei, în încercarea de a detensiona războiul tarifar dintre cele do

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Sute de documente naziste, descoperite în arhivele Curţii Supreme din Argentina

G4Media acum 30 minute
Justiţia argentiniană a descoperit sute de documente şi hărţi ale membrilor organizaţiilor naziste în cutii aflate în arhivele Curţii Supreme a ţării, a dezvăluit duminică ziarul Clarin, transmite Agerpres. Cutiile, şapte în total, au fost deschise

VIDEO Mii de oameni au ieșit în stradă în Germania pentru a cere interzicerea AfD

HotNews acum 48 minute
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept „extremist” de dreapta, relatează AFP și Agerpres. Prote

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum o ora
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Trump spune că începe să aibă îndoieli că Ucraina va ajunge un acord de încetare a focului cu Rusia

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump afirmă că începe să aibă îndoieli că Ucraina va ajunge la un acord de încetare a focului cu Rusia şi a îndemnat Kievul să se întâlnească cu oficialii ruşi în Turcia, joi, pentru negocieri, transmite Agerpres. Susți

Vremea

București
acum

13°
dum.

7°/21°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

11°
dum.

9°/17°
lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/11°
lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
Timisoara
acum

dum.

6°/17°
lun.

1°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°