Amatorii de petreceri mai altfel au avut parte azi – noapte de un eveniment deosebit, pus la cale de cei de la NightLong, care i-a adunat pe toţi cei care sunt iubitori de muzică electronică, într-un pod! Party-ul desfăşurat în podul fostei fabrici de baterii Dura de pe strada Pestalozzi nr.22, s-a dovedit a fi de mare succes, petrecăreţii rămănând „pe baricade“ până la orele mici ale dimineţii.
„Este un concept nou prin care încercăm să ne distanţăm de cluburi şi să punem în valoare tot felul de locaţii cât mai neobişnuite în care să ne ţinem evenimentele pentru a putea aduce cât mai mult aport propriu la ele. Podul fostei fabrici de baterii “Dura” din Timişoara, este o locaţie abandonată, o relicvă a trecutului uitat, care, pentru o noapte, a devenit cadrul perfect unde muzica şi voia bună s-au regăsit într-un haos aranjat de zâmbete frumoase“, au spus organizatorii party-ului care i-a avut la pupitru pe Drummer, ProzaK şi Carciuc. În trecut, cei de la NightLong au mai pus la cale evenimente ieşite din comun, printre acestea numărându-se şi Pădurea Fermecată, un party departe de mediul urban, în parcul dendrologic de pe direcţia Timişoara-Arad.
Amatorii de petreceri mai altfel au avut parte azi – noapte de un eveniment deosebit, pus la cale de cei de la NightLong, care i-a adunat pe toţi cei care sunt iubitori de muzică electronică, într-un pod! Party-ul desfăşurat în podul fostei fabrici de baterii Dura de pe strada Pestalozzi nr.22, s-a dovedit a fi de mare succes, petrecăreţii rămănând „pe baricade“ până la orele mici ale dimineţii.
„Este un concept nou prin care încercăm să ne distanţăm de cluburi şi să punem în valoare tot felul de locaţii cât mai neobişnuite în care să ne ţinem evenimentele pentru a putea aduce cât mai mult aport propriu la ele. Podul fostei fabrici de baterii “Dura” din Timişoara, este o locaţie abandonată, o