Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Calendarul revizuirii Constituţiei va fi rediscutat în USL. Vom informa Comisia despre amânarea intervenită

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că la nivelul USL se va discuta din nou calendarul revizuirii Constituţiei, iar Comisiei de la Veneţia se va comunica faptul că a intervenit o amânare de calendar asupra procedurii modificării legii fundamentale.

Antonescu a fost întrebat în ce măsură proiectul de revizuire a Constituţiei mai poate fi adoptat în Senat până la finalul lunii decembrie, de vreme ce avizul Comisiei de la Veneţia nu poate fi emis în octombrie cum au anunţat iniţial liderii USL.

"Într-adevăr, atunci când a avut loc o întâlnire preliminară cu reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia, la încheierea lucrărilor pe proiectul de modificare a Constituţiei în comisia parlamentară noi am convenit cu dânşii termenul de final de septembrie pentru forma definitivă având în minte calendarul pe care ni-l propusesem la acea dată şi care presupunea abordarea imediat după reluarea sesiunii parlamentare, în Senat, a acestui proiect", a declarat Antonescu.

Liderul PNL a menţionat că nu a fost luată în calcul la momentul respectiv modificarea de calendar "impusă de decizia Curţii Constituţionale". "Din acest motiv noi am calculat finalul lunii septembrie pentru a avea avizul oficial al Comisiei de la Veneţia, în ideea că după aceea se discuta şi în cealaltă cameră şi până la sfârşitul anului avea loc şi referendumul. Survenind modificarea impusă de decizia Curţii Constituţionale, proiectul nu a mai rămas în prioritate pe agenda Senatului şi în sensul acesta vom comunica şi Comisiei de la Veneţia că termenul se prelungeşte şi că în momentul în care va fi discutat într-o cameră, forma respectivă va fi supusă examenului acestei Comisii", a precizat Antonescu.

El a mai fost întrebat dacă estimează o perioadă de timp în care discuţia pe revizuirea Constituţiei va fi reluată la nivelul Senatului.

"E o discuţie de purt

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 33 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 12 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum 57 minute
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°