Studii pentru exploatarea integrală bogăţiilor ascunse în adâncurile masivului Cetate din Roşia Montană, din Munţii Apuseni, au apărut încă din secolul al XVIII-lea. Încă de atunci,specialişti străini şi români au propus soluţii pentru scoaterea aurului la suprafaţă.
Accesul la aurul masivului Cetate din Roşia Montană era favorizat de alttitudinea faţă de împrejurimi şi văile adânci din jurul lui. Au fost motivele principale, pentru care încă din secolul al XVIII-lea s-au făcut proiecte pentru exploatarea a părţii superioare a muntelui.
Minereul din Cetate, „impregnat cu aur“
Geologul Franz von Hauer propunea în 1851, în urma unei vizite de documentare la Roşia Montană, „exploatarea la suprafaţă a părţii superioare a muntelui şi realizarea unei singure instalaţii de prelucrare a minereului pe râul Arieş, care să înlocuiască cele 1074 de şteampuri cu 7.086 de săgeţi, aparţinând băştinaşilor“, se spune în cartea „Roşia Montană, Cetatea de scaun a aurului românesc“, scrisă de Aurel Sîntimbrean şi Horea Bedelean.
În viziunea unui alt geolog, M.Paffy, „Vârful Cetăţii constă dintr-o brecie specifică cuarţoasă, cimentată foarte puternic. Acest minereu este aşa impregnat cu aur, încât cu o instalaţie modernăse poate prelucra în întregime“, se mai arată în lucrarea citată.
Au fost şi voci care au spus că, din cauza „metodelor primitive de prelucrare şi a lipsei de capital necesare, cantitatea de aur extrasă este mult inferioară cantităţii ce va trebui scoasă din acest deal“.
Cele mai importante studii ale geologilor români despre bogăţiile din adâncurile masivului cetate s-au făcut în perioada interbelică, între 1933-1936. Preocupări majore au avut inginerii I.Lăzărescu, I.Marin,academicianul N.Petrulian şi fostul şef al exploatării de la Roşia Montană, Ilie Popa. În urma unui studiu din 1955, ce poartă semnătura inginerului Aurel Popa, se
