Campania de ecologizare „Let's Do It, Romania!“, cel mai mare proiect de implicare socială din România, se derulează, sâmbătă, la nivel naţional.
Conform organizatorilor Zilei Naţionale de Curăţenie, ţinta „Let's Do It, Romania!“ în 2013 este creşterea procentajului de reciclare a deşeurilor colectate, la 40% din numărul de saci colectaţi, de la 30% în 2012, 26% în 2011 şi 17% în 2010, potrivit Agerpres.
Noutatea din acest an a campaniei este implicarea în curăţenie a românilor din diaspora, acolo unde acest lucru va fi posibil
Iniţiativa beneficiază de sprijinul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, iar voluntarii implicaţi în campanie vor colecta, într-o singură zi, deşeuri menajere din arealele naturale (păduri, câmpii, gunoaie de pe malurile pârâurilor şi de pe marginea drumurilor etc.), dar şi din afara oraşelor.
Voluntarii 'Let's Do It, Romania!' pot utiliza aplicaţia de mobil TrashOut, disponibilă pentru iPhone şi Android, pentru a încărca în orice moment pe harta deşeurilor un morman descoperit în natură.
Lista punctelor de înregistrare unde participanţii din fiecare judeţ pot merge în dimineaţa zilei sâmbătă, 28 septembrie, este disponibilă pe pagina de Internet a campaniei.
În cadrul evenimentului şi-a anunţat participarea şi Administraţia Naţională „Apele Române“, printr-o acţiune de ecologizare în zona Barajului Lacul Morii, la care sunt aşteptaţi elevi şi profesori din patru licee bucureştene, dar şi reprezentanţi ai instituţiei.
În acest an şi în aceeaşi lună cu România vor face curăţenie generală Olanda, Franţa şi Rusia.
De asemenea, la nivelul întregului an, peste 96 de ţări vor organiza o zi de curăţenie naţională, prin intermediul mişcării internaţionale 'Let's Do It, World!', cea mai mare acţiune socială organizată vreodată în l