Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Concurentei: Gruia Stoica a depus documentatia incompleta, ii vom cere saptamana viitoare sa completeze datele

Publicat in HotNews, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Notificarea depusa marti de Grup Feroviar Roman (GFR) la Consiliul Concurentei cu privire la preluarea CFR Marfa este incompleta, de la contractul de vanzare - cumparare lipsind anexele, a declarat sambata Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. Astfel, Chiritoiu a precizat ca saptamana viitoare Consiliul va trimite o solicitare catre GFR pentru completarea datelor.

"Dupa ce toate datele vor fi complete, vom incerca sa dam un raspuns in cel mai scurt timp posibil, nu avem niciun interes sa tergiversam, dar totusi facand foarte bine treaba in conditiile legii", a declarat Chiritoiu, in cadrul unui seminar organizat la Sinaia.

Chiritoiu a explicat ca cele trei raspunsuri posibile din partea Consiliului ar putea fi "da", "nu" sau "da, conditionat". "Nimic nu este exclus. Vorbim de cote de piata mari", a spus el.

Despre conditiile care ar putea fi impuse in cazul unui aviz favorabil, Chiritoiu a spus ca acestea pot fi angajamente structurale, cum ar fi renuntarea la acele facilitati care ar putea fi importante pentru companiile concurente: instalatiile de incarcare-descarcare, depourile. Sau le putem cere sa nu actioneze in anumite zone", a explicat Bogdan Chiritoiu.

In schimb, intrebat ce se va intampla daca raspunsul Consiliului va fi negativ, Chiritoiu a admis ca, in acel caz, toata procedura de privatizare va fi blocata.

Presedintele Consiliului Concurentei a precizat ca a consultat si Comisia Europeana cu privire la acest caz si o va anunta saptamana viitoare ca a primit notificarea. "Chiar daca documentele nu sunt complete, ii anuntam cu ce avem, sa vedem cum vad ei operatiunea. Daca are o componenta nationala sau europeana si daca vor ei sa ancheteze", a adaugat Chiritoiu.

Grup Feroviar Roman, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a notificat marti, 24 septembrie, Consiliul

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 33 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 29 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°