Mai mult de jumătate dintre piloţii britanici (56 la sută) au adormit în carlingă, iar, când s-au trezit, o treime dintre aceştia au descoperit că dormea şi copilotul, potrivit unui sondaj publicat vineri de Asociaţia Piloţilor Britanici (BALPA).
De asemenea, aproximativ 43 la sută dintre piloţi recunosc că în ultimele şase luni au adormit în timpul zborului cel puţin o dată, din cauza oboselii.
Aproape o jumătate dintre piloţi (49 la sută) consideră că oboseala este principala ameninţare pentru securitate transportului aerian, potrivit unui sondaj realizat de Institutul ComRes şi aplicat unui eşantion alcătuit din 500 de piloţi.
Rezultatele sondajului au fost publicate după ce doi piloţi ai unui Airbus, aparţinând unei companii britanice, au adormit în timpul zborului, pe 13 august, potrivit unui raport al Autorităţii aviaţiei civile din Marea Britanie. Unul dintre piloţi a explicat că înainte de zbor el şi colegul său au dormit numai cinci ore.
Sondajul BALPA a fost publicat în contextul în care, luni, Comisia pentru Transporturi din cadrul Parlamentului European urmează să voteze asupra unui text care reglementează orele de lucru şi de odihnă pentru personalul din cadrul transportului aerian.
BALPA s-a opus acestui document, care prevede o creştere a numărului de ore pe care le poate lucra un pilot.
“Oboseala este o provocare majoră pentru piloţi, care sunt foarte îngrijoraţi de noile reglementări UE (…). Acestea ar duce la creşterea nivelului de oboseală, unul dintre principalii factori care duc la accidente în transportul aerian”, a declarat secretarul general al BALPA, Jim McAuslan, scrie realitatea.net.
Mai mult de jumătate dintre piloţii britanici (56 la sută) au adormit în carlingă, iar, când s-au trezit, o treime dintre aceştia au descoperit că dormea şi copilotul, potrivit unui sondaj publicat vineri de Asociaţia Pi