În SUA, peste 80.000 de poduri au nevoie urgent de reparaţii, scrie site-ul autos.aol.com. În România există în prezent 3.529 de poduri rutiere, cu o lungime totală de peste 149 de kilometri, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei de autostrăzi. Cele mai multe, peste 800, sunt gestionate de Direcţia de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Associated Press a analizat Inventarul Naţional al Podurilor din SUA şi a descoperit că 65.505 de poduri au fost clasificate „cu deficienţe structurale” iar 20.808 sunt în stare critică, motiv de îngrijorare pentru şoferi.
„În calitate de funcţionar responsabil de drumurilor publice, ai o obligaţie legală, morală şi etică să nu laşi oamenii să treacă peste ceva care este nesigur”, a spus Barry LePatner pentru Wall Street Journal.
Unele dintre podurile afectate sunt cele mai circulate şi reprezentative din SUA, incluzând podul Brooklyn, podul Frederick Douglass Memorial din Washington D.C. sau podul Davison din Detroit.
Majoritatea podurilor din SUA au fost construite între anii ’50 şi ’70, durata lor de viaţă fiind acum depăşită. Podurile învechite reprezintă o grijă atât pentru consumatori cât şi pentru producători.
15 dintre cele mai lungi 20 de poduri rutiere din România au fost construite înainte de Revoluţie, multe dintre ele la finalul secolului al 19-lea sau începutul secolului al 20-lea.
Podurile de la Cernavodă şi cel de Giurgeni, sunt ambele construite în anii '70-'80.
În topul celor mai mari poduri din România intră şi poduri construite în secolul al 19-lea, aşa cum este cazul podului de peste Olt de la intrarea în municipiul Slatina, care a fost finalizat în 1891. De altfel, două dintre cele mai lungi poduri rutiere din România, ambele construite în anul 1901, deci în urmă cu peste un secol, traversează tot râul Olt, în dreptul localităţilor Stoeneşti şi Poganu din judeţul Olt.