Premierul Victor Ponta a făcut, astăzi, la Bistriţa, câteva afirmaţii despre cei care protestează faţă de exploatarea minieră de la Roşia Montană. Acesta a spus că are tot respectul şi toată dragostea pentru noul „curent ecologist”, chiar dacă nu îl înţelege întotdeauna.
„Am tot respectul şi dragostea pentru noul curent ecologist din România, îl apreciez foarte mult, chiar dacă nu-l înţeleg întotdeauna. Cred că respectarea mediului e un lucru foarte bun, trebuie să-l facem, dar să cădem în partea cealaltă, cum au spus unii dintre colegii mei, înseamnă să oprim şi toate exploatările din Prahova, să oprim şi toate gazele de la Mediaş, să nu mai producem curent, să stăm în peşteră", a declarat, sâmbătă, 28 septembrie, la Bistriţa, prim-ministrul Victor Ponta.
Acesta a mai precizat şi că exploatarea resurselor ar ajuta România să se dezvolte, ar duce la scăderea numărului de şomeri, dar ar sprijini şi noi investiţii precum şcoli sau spitale.
„E o decizie pe care trebuie să o ia această ţară, dar sincer mă aştept să o luăm raţional şi nu bazat pe lozinci, că lozincile de pe vremea comuniştilor nu ne-au ajutat foarte tare. Poate noi suntem ceva mai deştepţi, asta e speranţa mea”, a completat premierul.
Întrebat dacă a avut vreo discuţie cu membrii comisiei speciale a Parlamentului după ce aceştia s-au întors de la Roşia Montană, Victor Ponta a răspuns că nu şi a ţinut să specifice faptul că acest lucru nu mai e treaba lui, ci a Parlamentului, care trebuie să ia o decizie în acest sens.
Vă mai recomandăm:
Premierul Victor Ponta a venit la Bistriţa ca să inaugureze o secţie Rombat care va produce baterii ecologice
Mama premierului a adoptat un maidanez. Ponta: „Nu vreau să trăiesc într-o ţară care măcelăreşte câinii, dar nici în una unde copiii sunt mâncaţi de câini”