Este sărbătoare mare la Vaslui, aici unde au început Zilele Recoltei. În acest sfârşit de săptămână, peste 40 de producători din toată zona Moldovei cu produse tradiţionale obţinute sau făcute din recolta acestui an şi-au dat întâlnire în Piaţa Traian.
Piaţa Train s-a transformat, în aceste două zile, într-un parc al belşugului şi distracţiei. Peste 40 de producători din toată Moldova, care au avut spre vânzare de la legume şi fructe, lactate, carne, miere, produse agroalimentare până la flori şi obiecte decorative, i-au atras pe vasluieni ca un magnet.
Binenţeles că la o aşa ofertă, cumpărătorii nu au întârziat să apară. Mulţi dintre ei şi-au făcut proviziile pentru iarnă, achiziţionând gogonele cu numai un 1 kilogramul, gogoşari cu preţuri între 1,5 şi 2,5 lei, castraveţi pentru pus la murat cu preţuri între 1 şi 1,5 lei kilogramul.
Cei însetaţi şi-au putut ostoi setea cu must, care s-a vândut cu 3-5 lei litrul sau cu vin la 5-6 lei litrul.
După ce au dat o raită pe la standuri şi şi-au făcut şi o parte din proviziile pentru iarnă, vasluienii s-au putut odihni la una dintre terasele amenajate în zonă şi şi-au putut potoli foamea cu mici, cârnaţi, pastramă sau frigărui, care au dat un adevărat „concert" pe grătarele încinse ale comercianţilor.
„Nu putea trece toamna fără să facem acest eveniment, ajuns la a patra ediţie. Ne bucurăm, în primul rând, că am avut parte de o recoltă bogată, şi avem parte de suficiente produse. Este şi un moment oportun pentru a ne pregăti cămara pentru iarnă, dar şi să servim un pahar cu must, să mâncăm un mic sau o pastramă. Vom încerca să păstrăm acest eveniment, care a devenit, deja, o tradiţie, iar la anul să îl organizăm la un nivel mult mai mare“, ne-a declarat primarul Vasile Pavăl, ce a ţinut să mai precizeze că ediţia de anul viitor a Zilelor Recoltei va fi organizată în Piaţa Central