Procurorii şi poliţiştii încearcă să facă lumină în agresiunea de joi după-amiază din pădurea Runc din Vorona.
Primele investigaţii arată că scandalul a fost pornit chiar de victimaă, Daniel A., de 29 de ani, din comuna ieşeană Coarnele Caprei. Acesta a plecat joi în pădure cu un consătean. După ce au băut mai multe beri au început să se certe, iar, la un moment dat Daniel A. a sărit la bătaie, cu un topor. Mihai S. a scos un cuţit şi, încercând să se apere, l-a înţepat în inimă, pe rival. Abandonat în stare gravă, bărbatul a avut norocul să fie văzut de un sătean, care a sunat la 112 şi a chemat ajutoare. Adus la Spitalul Judeţean, acesta a fost internat de urgenţă.
Aurel Simion, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a precizat că în acest caz s-a decis cercetarea în stare de libertate a lui Mihai S., singura interdicţie dictată în cazul acestuia fiind aceea de a părăsi localitatea.
Procurorii şi poliţiştii încearcă să facă lumină în agresiunea de joi după-amiază din pădurea Runc din Vorona.
Primele investigaţii arată că scandalul a fost pornit chiar de victimaă, Daniel A., de 29 de ani, din comuna ieşeană Coarnele Caprei. Acesta a plecat joi în pădure cu un consătean. După ce au băut mai multe beri au început să se certe, iar, la un moment dat Daniel A. a sărit la bătaie, cu un topor. Mihai S. a scos un cuţit şi, încercând să se apere, l-a înţepat în inimă, pe rival. Abandonat în stare gravă, bărbatul a avut norocul să fie văzut de un sătean, care a sunat la 112 şi a chemat ajutoare. Adus la Spitalul Judeţean, acesta a fost internat de urgenţă.
Aurel Simion, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a precizat că în acest caz s-a decis cercetarea în stare de libertate a lui Mihai S., singura interdicţie dictată în cazul acestuia fiind aceea de a părăsi localitate