Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistem informatic pentru monitorizarea tuturor polițiștilor din România

Publicat in PHonline, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Inspectorul General al Poliției Române, chestor șef Petre Tobă, a prezentat astăzi un sistem informatic ce va fi implementat în primă fază la nivelul IGPR, Poliției Capitalei și Școlii de poliție de la Câmpina, cu ajutorul căruia costurile administrative vor fi reduse cu circa 20%.

"Proiectul facilitează accesul la informație pentru toate nivelurile de management, asigurând o radiografiere a tuturor resurselor disponibile și reducerea costurilor administrative cu un procent de circa 20%. Totodată, la finalul implementării acestui proiect, vom reuși inclusiv o diminuare a numărului polițiștilor care sunt încadrați în structurile de suport", a declarat Petre Tobă, cu ocazia conferinței de închidere a proiectului "Sistem Informatic Integrat pentru Suportul Decizional și Organizațional privind Dezvoltarea Capacității Administrative a IGPR" (SIISDODCA).

Buget de 13 milioane lei

Inspectorul General al Poliției Române a precizat că proiectul, demarat în anul 2011, a beneficiat de un buget de 13.959.000 lei fără TVA, 85% reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, iar 15% fiind partea de cofinanțare din bugetul Poliției Române.

"Toate datele care până acum trebuiau scrise în tabele, în fișe, vor fi introduse în acest sistem electronic, putând fi monitorizate de către factorii de decizie în acest sistem electronic. Avem peste 55.000 de polițiști, avem un parc auto de peste 10.000 de autospeciale, avem câteva zeci de mii de calculatoare și servere, pentru fiecare se întocmește câte o fișă de către departamentul de resort. Acum, acest sistem asigură în mod automat distribuirea și utilizarea integrată a datelor procesate de fiecare departament în parte", a mai spus Petre Tobă, citat de Agerpres.

Totul sub control: salarii, uniforme, mașini

Chestorul a explicat că datele vor putea fi fo

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 27 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 19 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 20 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 20 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 25 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°