Compasiunea faţă de situaţia unor romi aflaţi în sărăcie radicală nu ar trebui să excludă înţelegerea faptului că asistăm la un conflict de societate cât se poate de real.

Guvernul de la Bucureşti asistă de câteva zile fără reacţie la declaraţiile politice franceze privitoare la romi şi admiterea României în spaţiul Schengen. Cu excepţia unei declaraţii piezişe a primului ministru, care a tins să pună totul pe seama unor scuzabile exagerări electoraliste, politica românească tace timid. Demnitari de rangul doi au susţinut totuşi (cu ce temei?) că situaţia romilor nu are nicio legătură cu dosarul Schengen, dar declaraţiile lor par să fie mai curând un exerciţiu de wishful thinking. Deputata europeană Renate Weber, a remarcat pe bună dreptate (la RFI) în ceea ce priveşte pe membrii guvernului de la Bucureşti că ultimele evoluţii, ”i-au prins pe picior greşit, că nu s-au aşteptat la aşa ceva, erau convinşi de o susţinere din partea Franţei şi acum tot ce s-a întâmplat i-a luat pe nepregătite”.

Într-adevăr liderii de la Bucureşti mizau pe o susţinere a Franţei exact ca acum câţiva ani când guvernul Sarkozy dădea preşedintelui Băsescu lovitura de graţie. Iar acum, un alt ”prieten” ideologic, socialistul Hollande pare să aibă o poziţie identică. Ce-i drept preşedintele Franţei nu a spus nimic, dar au făcut-o ceilalţi din jurul său cu destulă claritate, deşi cu destule bâlbâieli şi contraziceri. Este ciudat faptul că politicienii români nu au învăţat din această lecţie şi au ratat şansa de a vedea adevărul în adevărata sa lumină, neînfrumuseţată.

Franţa, certată de la Bruxelles, nu pare totuşi dispusă să dea înapoi şi în ciuda divergenţelor ideologice din propriul partid, socialiştii înclină să asculte nemulţumirea publică tot mai răspândită. Subiectul romilor nu este o simplă găselniţă de campanie, aşa cum erau la noi „moşierii” şi „patronii” la în