Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cros pe tocuri la Festivalul "Femei pe Mătăsari": Zeci de persoane au alergat în scop caritabil - FOTO

Publicat in Mediafax, duminică 29 septembrie 2013 ·

Zeci de femei de toate vârstele, dar şi patru bărbaţi au participat, sâmbătă, la crosul pe tocuri organizat în scop caritabil, la cea de-a treia ediţie a Festivalului Urban "Femei pe Mătăsari", care s-a desfăşurat în acest weekend în Bucureşti.

Pe tocuri care de care mai înalte, participanţii au alergat pe un traseu de 250 de metri în competiţia de pe strada Mătăsari din Capitală. Fiecare metru alergat a însemnat o donaţie de un euro pentru Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti.

Iulian, câştigătorul ediţiei de anul trecut, a încercat să-şi depăşească limitele şi a încălţat la crosul de sâmbătă pantofi cu tocuri de 13 centimetri pe care i-a asortat cu o fustă în carouri. La sfârşitul cursei a fost încântat că a putut să dea o mână de ajutor copiilor bolnavi de cancer, deşi a terminat ultimul competiţia. În faţa lui s-au aflat alţi trei bărbaţi, doi dintre ei au purtat pantofi cu tocuri de peste 5 centimetri, iar al treilea a avut pantofi bărbăteşti cu tocuri de 3 centimetri, dar s-a încadrat în regulile evenimentului.

În acest an s-au strâns donaţii în valoare de 2.250 de euro, iar banii vor merge la copiii bolnavi de cancer de la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti.

Alex Diaconu, unul dintre participanţii la cros, a spus că a fost pentru prima dată când a alergat pe tocuri, însă a fost o experienţă amuzantă.

"Am participat în primul rând pentru a scoate copilul din mine. Apoi, să capăt un nou respect pentru femeile care poartă tocuri, pentru că niciodată nu înţelegeam cum se face că o femeie când fuge după autobuz îi fac picioarele ca două grisine. Acum am înţeles. Şi nu în ultimul rând, am alergat pentru copii", a declarat, pentru MEDIAFAX, Alex Diaconu.

Tânărul a mai spus că i se pare o discriminare faptul că nu se fac pantofi mai mari de 41 pentru femei. "A fost un chin pentru că eu port 44. În rest a fost amuzant. Am căpăt

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum 27 minute
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 38 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Reformă majoră în sistemul de sănătate. Ilie Bolojan şi Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Creşterea accelerată a cheltuielilor nu mai poate fi susţinută / Sumele nu se reflectă în calitatea serviciilor pe care sistemul nostru de sănătate le oferă cetăţenilor şi nici în satisfacţia pacienţilor

Ziarul Financiar acum 3 ore
Prim-ministrul României a anunţat, luni după-amiază, pachetul de reformă din domeniul sănătăţii. Conform acestuia, cheltuielile din sănătate au continuat să crească, ajungând la un nivel nesustenabil. La conferinţa de presă a mai participat şi Minis

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°