Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A nascut tripleti identici, desi sansele erau de una la 200 de milioane

Publicat in Ziare.com, duminică 29 septembrie 2013 ·

Ffion, Maddison si Paige sunt trei fetite deja celebre, desi au numai opt saptamani. Ele nu ar fi existat daca parintii lor, britanicii Karen si Ian Gilbert, nu ar fi contrazis medicii, refuzand sa puna capat sarcinii de doua ori.

Nou-nascutii sunt gemeni identici, ceea ce inseamna ca au impartit aceeasi placenta si fluid amniotic, iar riscul ca sarcina sa nu se dezvolte normal era imens in cazul lor, cele trei luptand practic pentru supravietuire, lupta in urma careia ar fi putut aparea si victime, conform Mirror.

In ciuda recomandarilor medicilor, parintii au optat sa lase sarcina sa evolueze, asa ca, in urma cu opt saptamani, au venit pe lume cantarind 1,72 de kilograme, 1,59 kilograme si, respectiv 1,54 kilograme. Cele trei au stat la terapie intensiva timp de sase saptamani, iar de 14 zile au ajuns in sfarsit acasa.

Mama, in varsta de 32 de ani, din Pontypool, a nascut mai devreme cu doua luni, prin cezariana. Ea a ramas insarcinata naturala, in luna de miere petrecuta in New York. La doua luni de cand a aflat ca e gravida a avut primele dureri, iar o ecografie a aratat ca e vorba de trei bebelusi.

Ea si Ian, in varsta de 34 de ani, mai au o fiica, Faye, de trei ani.

Sarcina femeii nu a fost una simpla, la un moment dat aceasta cazand pe scari. A fost gasita de sot, cand a ajuns casa, zacand inconstienta pe podea.

Ffion, Maddison si Paige sunt trei fetite deja celebre, desi au numai opt saptamani. Ele nu ar fi existat daca parintii lor, britanicii Karen si Ian Gilbert, nu ar fi contrazis medicii, refuzand sa puna capat sarcinii de doua ori.

Nou-nascutii sunt gemeni identici, ceea ce inseamna ca au impartit aceeasi placenta si fluid amniotic, iar riscul ca sarcina sa nu se dezvolte normal era imens in cazul lor, cele trei luptand practic pentru supravietuire, lupta in urma c

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 42 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 44 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 52 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 19 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 48 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 19 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°