Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A zecea subunitate SMURD în Cluj

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 29 septembrie 2013 ·

Valoarea totală a investiţiei e de 1,3 milioane de lei. Dacă va primi acceptul Ministerului Sănătăţii, subunitatea SMURD din localitatea clujeană Corneşti va putea fi deschisă în 2014 şi va putea deservi o suprafaţă mai mare decât municipiul Craiova. Aceasta ar putea fi a 10-a subunitate SMURD din judeţul Cluj.

La ora actuală, construcţia clădirii care ar putea adăposti o subunitate SMURD, a fost ridicată în "roşu" începând din 2009 şi a costat 700.000 de lei, bani din bugetul local. Edificiul ar putea fi finalizat în 2014, dar primăria din Corneşti mai nevoie de 600.000 de lei, bani pentru finisaje, uşi şi termopane. Subunitatea locată în satul Stoiana ar deservi aproape 20.000 de locuitori. Prezent la inaugurarea subunităţii SMURD de la Mociu, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), Raed Arafat a explicat că există fonduri pentru crearea viitoarelor subunităţi SMURD, însă trebuie ca fiecare staţie să-şi demonstreze utilitatea şi să existe personal calificat în acest sens.

Primarul din Corneşti este decis să creeze subunitatea SMURD şi va trimite un referat Ministerului Sănătăţii (MS), în decursul săptămânii viitoare, în care să explice utilitatea deschiderii staţiei. "Am avut o discuţie cu ministrul Arafat la Mociu şi aşteaptă să-i trimit un referat, în cursul săptămânii viitoare (acesteia - n.r.). Noi am început construcţia clădirii în 2009 şi vrem s-o transformăm în subunitate SMURD. A fost gândită ca un centru medical, dar dorinţa mea e să-l transform într-o subunitate SMURD. O să fac aşa cum mi-a indicat domnul ministru şi o să-i trimit un referat în care să prezint arealul cu suprafaţa deservită de staţie. Este vorba de 9 localităţi şi aproape 20.000 de oameni. Comuna Corneşti este întinsă pe o suprafaţă de 83 de kilometri pătraţi, mai mult decât Craiova, care are 81 de kilometri", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, primarul din Corneşti

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 2 ore
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 3 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 7 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 6 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 2 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 4 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 7 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

9°/16°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°