Scris de Gavril Nutiu - Divizionara A de handbal feminin HC Vlady Oradea a obţinut prima victorie din actuala ediţie a campionatului, învingând pe teren propriu formaţia Naţional Râmnicu Vâlcea, scor 37-31 (21-17).
Meciul a contat pentru etapa a II-a a Seriei B. Echipa orădeană s-a aflat la prima sa partidă oficială, după ce nu s-a prezentat în deplasarea din prima rundă. Adversara sa de sâmbătă a fost echipa de junioare a Centrului Naţional de excelenţă din handbalul feminin, care-şi desfăşoară activitarea la Râmnicu Vâlcea, sub conducerea fostelor mari internaţionale Luminiţa Gogârlă şi Luminiţa Huţupan.
Resimţind tracul debutului oficial, handbalistele orădene nu s-au putut distanţa decisiv pe parcursul primei reprize, deşi au condus în permanenţă, scorul la pauză fiind 21-17. Partida a avut un aspect asemănător şi în mitanul secund, gazdele mărindu-şi avantajul, scor final 37-31. Pentru HC Vlady au jucat: Delia Roman, Stela Boicu – portari; Laura Copăcean, Cipriana Petric 1, Gabriela Bac, Sabine Klimek 8, Ioana Moţei 6, Iulia Filipaş, Cornelia Vrăbie 3, Alexandra Lazăr 3, Garipova Biţiş 10, Alina Bota 6. Antrenori: Kovacs Vasile, Vilma Iakob. Meciul a fost condus de arbitrele Cristina Râpă şi Alexandra Cioriciu (ambele din Timişoara).
Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu