Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romaşcanii au colectat sute de kilograme de gunoi

Publicat in Ziarul de Roman, luni 30 septembrie 2013 ·

Acestea sunt primele rezultate ale campaniei demarate la 1 august. O mare parte din gunoi se fură.

Acţiunea de selectare colectivă a deşeurilor în municipiul Roman se face cu paşi mici, dar importanţi. La începutul lunii august, societatea de salubritate Rossal SRL Roman, în parteneriat cu Primăria municipiului Roman şi cu asociaţiile de proprietari din oraş, a demarat o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la beneficiile colectării selective. Prima centralizare a cantităţilor colectate selectiv de romaşcani, efectuată la 15 zile de la debutul campaniei, a arătat că mulţi romaşcani vor să se implice. În două săptămâni s-au strâns 1.026 de kilograme de PET-uri, 482 de kilograme de hârtie şi carton şi peste 50 de kilograme de doze. Cantităţile diferă de la asociaţie de la asociaţie şi cuprind doar acele deşeuri care scapă de hoţii de gunoi.

“Datele nu reflectă cantităţile reale de gunoi colectat selectiv, pentru că sunt persoane care distrug încuietorile acelor eco-containere şi fură deşeurile, pentru a le vinde, ulterior, unor centre de colectare. Acest lucru, care se întâmplă în toată ţara, ne dezavantajează prin faptul că nu raportăm cu precizie cât colectăm, iar nerespectarea ţintei de 15% gunoi colectat selectiv atrage României penalităţi importante din partea Uniunii Europene. Din acest motiv, Asociaţia Română de Salubritate (ARS) a propus modificarea Legii salubrităţii, pentru ca furtul de gunoi să fie catalogat drept furt calificat, iar persoanele vinovate să poată fi pedepsite, iar preluarea deşeurilor colectate selectiv să se facă exclusiv de societăţile de salubrizare, pentru ca raportarea să conţină informaţii corecte”, a afirmat Ionel Ciocan, director al SC Rossal SRL Roman şi membru în Consiliul Director al ARS.

O altă propunere a ARS, venită ca urmare a constatărilor de pe teren, este aceea ca procedura de colectare sele

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 18 minute
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum 41 minute
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 2 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 4 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 5 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°