După ce a fost un timp al "reformei", a venit acum timpul "recoltei". USL, apărut ca alternativă la "reforma" băsesciană în 2010, avansează acum, la aproape un an de la alegerile generale într-o direcţie imprecisă şi într-un un ritm bine temperat. E din ce în ce mai clar că timpul acestei alianţe şi cel al ţării se stabilesc după criterii diferite. După ce a supravieţuit la limită anului 2012, Traian Băsescu profită de câteva luni (de la sfârşitul primăverii) de situaţia tensionată din USL, dar şi de traiectoria sinuoasă a guvernării, pentru a încerca - cu metodă şi cât se poate de previzibil - să recupereze o poziţie de forţă care să-i permită să-şi negocieze ieşirea.
Între timp, guvernanţii se comportă de parcă ar avea la dispoziţie un timp nelimitat; de parcă majoritatea de care dispun în parlament ar fi eternă. De fapt, actualul guvern mai degrabă a gestionat activităţi curente, a satisfăcut interesele unor grupuri sociale sau economice afectate de deciziile guvernelor prezidenţialiste din perioada 2010-2012, dar nu a prea guvernat. Atingerea ţelurilor a fost mereu amânată, iar Traian Băsescu a speculat această situaţie. Pe acest fundal, criza societală reliefată de manifestaţiile împotriva proiectului minier de la Roşia Montană (şi contracarată doar simbolic prin cele în favoarea proiectului organizate în siajul RMGC) readuce în atenţie "indignarea".
Ori, şi în raport cu această indignare, care creşte, strategia lui Victor Ponta - iarăşi previzibilă - a fost de a tempera şi aştepta momentul pentru contraofensivă. Dar, calculul politic a fost însă depăşit de evoluţia evenimentelor. USL a intrat în faza dificilă a conştientizării dificultăţilor guvernării de coaliţie, amplificate şi de calendarul electoral din 2014. Toată această deteriorare progresivă a relaţiilor USL a afectat deja performanţele guvernării. Acum, USL pare blocat în faza căutării u
