Anterior, în condiţiile lipsei unui plafon maxim, sumele pentru decontarea abonamentelor au crescut foarte mult, deşi numărul de beneficiari a rămas constant, astfel că alocarea bugetară a fost depăşită încă din anul 2012, intrându-se în 2013 cu o datorie de 45 de milioane de lei. Sursa: LIBERTATEA
"Începând cu 16 septembrie, abonamentele elevilor vor fi decontate la zi, după noua procedură, fără niciun fel de prescriere. În cazul în care vom înregistra alte tipuri de probleme, le vom analiza şi vom lua măsurile necesare. Prioritar pentru noi este ca aceşti bani să ajungă la elevi şi nu la transportatori", a declarat Remus Pricopie.
El a explicat că prin introducerea unor plafoane de decontare, la stabilirea cărora au fost luate în calcul valorile medii la nivel naţional, s-a dorit eliminarea unor costuri nejustificate: "Noi ne-am aflat într-o situaţie fără precedent, ca abonamentele să crească de paisprezece - cinsprezece ori într-un interval de 18 luni. De ce s-a ajuns aici? Pentru că legea educaţiei avea un articol foarte generos, conform căruia contravaloarea abonamentelor elevilor, până la 50 de kilometri, se decontează de către Ministerul Educaţiei. Nu exista niciun plafon, nu exista nicio restricţie şi am ajuns ca un abonament pe 25 de kilometri să coste 500-600 de lei, ceea ce este inadmisibil".