Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Evreii au revenit la Focşani

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 30 septembrie 2013 ·

Aproape 30 de evrei plecaţi în Israel în urmă cu 40-50 de ani au vizitat Focşaniul la sfârşitul săptămânii trecute. Majoritatea s-au născut şi au crescut în Focşani şi au emigrat cu familiile în Israel. Unii au venit împreună cu nepoţii pentru a le arăta oraşul în care s-au născut şi au copilărit. Grupul de turişti s-a întâlnit cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Cel Mare şi au vizitat Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia“.

Zeci de evrei plecaţi în Israel la în urmă cu 40-50 de ani s-au întors în Focşani la sfârşitul săptămânii pentru a revedea locurile unde s-au născut şi copilărit. Sunt câţiva din miile de evrei care au emigrat din România în perioada comunistă cu speranţa într-o viaţă mai bună. Unii aveau doar câţiva ani când au emigrat împreună cu familiile. Acum, după 50 de ani, Focşaniul a fost aproape de nerecunoscut pentru ei, doar Teatrul, Ateneul, Grădina Publică sau clădirea fostei Prefecturi au mai rămas în picioare după demolările comuniştilor.

Unii au venit împreună cu nepoţii pentru a le arăta oraşul în care s-au născut şi au copilărit. Sâmbătă, grupul de turişti s-a întâlnit cu autorităţile locale şi au vizitat Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia“. Grupul de turişti a fost condus de Itzhak Pincu şi Iulian Litman, absolvent al Colegiului Unirea unde a fost coleg de clasă cu avocatul Didi Băjenaru.

O primă întâlnire au avut la Consiliul Judeţean, unde s-au întâlnit cu vicepreşedintele Ionel Cel Mare, care le-a transmis salutul preşedintelui Marian Oprişan. „Suntem onoraţi să vă avem ca oaspeţi“, a spus vicepreşedintele Ionel Cel Mare. Acesta a depănat amintiri despre Focşaniul de acum 40-50 de ani când comunitatea de evrei era mult mai numeroasă. „Cei mai buni comercianţi erau evrei“, şi-a amintit Ionel Cel Mare, care le-a vorbit şi despre posibilităţile de a investi în Vra

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°