Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistent medical, CERCETAT după ce a încercat să VÂNDĂ O PUNGĂ DE SÂNGE

Publicat in Antena 3, duminică 29 septembrie 2013 ·

Un asistent de la Spitalul "Colţea" din Capitală este cercetat după ce a sustras o pungă cu sânge destinat unui pacient şi a încercat să o predea unui centrul de transfuzii, pentru a primi o zi liberă de la serviciu, gratuităţi pe mijloacele de transport în comun şi bonuri valorice de 63 de lei.

Asistentul medical, care se numeşte Petre Filimon şi are 37 de ani, lucrează la secţia de hematologie a Spitalului "Colţea", au precizat surse din Poliţie, conform Mediafax.

În 23 septembrie, fiind de serviciu la spital, el a sustras o unitate de sânge ce trebuia administrată unui pacient şi păstrat-o, timp de trei zile, în congelatorul din locuinţa lui.

La 26 septembrie, asistentul medical s-a dus cu punga de sânge la un centru de transfuzii din Bucureşti, unde a încercat să o predea, în schimbul beneficiilor acordate unui donator.

Şeful centrului a alertat însă Poliţia, astfel că asistentul a fost reţinut, iar în prezent este cercetat, în stare de libertate, pentru delapidare, punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji şi efectuarea de activităţi privitoare la donarea, colectarea, controlul biologic, prepararea, distribuţia şi administrarea sângelui şi a componentelor sanguine umane, fără autorizare din partea Ministerului Sănătăţii sau în alte condiţii decât cele prevăzute în autorizaţia legală ori fără acreditare pentru activităţile respective.

Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Minsterul Sănătăţii, a declarat că au fost alertate toate centrele de transfuzie din ţară, pentru a fi depistate eventuale cazuri similare.

Citeşte mai multe despre: asistent medical cercetare punga de sange pacient centru de transfuzii

Un asistent de la Spitalul "Colţea" din Capitală este cercetat după ce a sustras o pungă cu sânge destinat unui pacient şi a încer

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la BEC de avocatul Bogdan Ionescu: „Este cel mai neeligibil”

Adevarul acum 36 minute
Avocatul Bogdan Ionescu a depus o contestatie la BEC în legătura cu înregistrarea candidaturii lui George Simion, vineri, la scurt timp după ce candidatul AUR și-a depus dosarul pentru intrarea în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 20 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 46 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°