Pugilistul roman a asistat la victoria lui Jean Pascal, viitorul său adversar * publicul canadian a scandat numele lui Lucian Pugilistul Lucian Bute a fost prezent, sambătă seară, la gala din Montreal în cadrul căreia viitorul său adversar, canadianul Jean Pascal, l-a învins pe americanul George Blades prin KO tehnic în repriza a cincea, informează La Presse, adăugand că publicul din Centre Bell a scandat numele romanului.
"Jean a făcut un meci frumos, o luptă inteligentă. Şi-a respectat planul de meci, asta s-a văzut. Nu a forţat KO-ul", a declarat Bute. El a precizat că a uitat de accidentarea suferită în primăvară şi că va fi pregătit pentru meciul cu Pascal, din 18 ianuarie. Conform tvasports.ca, Lucian Bute a mai declarat că este bucuros că Pascal s-a impus în faţa lui Blades. "Sunt foarte bucuros pentru victoria lui, sunt mulţumit pentru el. Sper că nu s-a accidentat. Ştim că adversarul său nu era dintre cei mai buni, dar a gestionat bine rundele. Nu mai avem decat să aşteptăm data de 18 ianuarie. Abia aştept să urc în ring", a spus Bute.
Jean Pascal a afirmat după confruntarea cu Blades că se simte bine şi nu are probleme medicale. Referitor la faptul că spectatorii au scandat numele lui Bute, el a spus că acest lucru nu îl deranjează: "Oamenii mă iubesc, chiar dacă mai sunt unele «grupuri de rezistenţă»".Lucian Bute a asistat, în Centre Bell, şi la principalul meci al serii de sambătă, caştigat de canadianul Adonis Stevenson în faţa americanului Tavoris Cloud. "Am fost impresionat. Adonis a boxat foarte bine. S-a văzut că a muncit mult şi că îşi dorea mult victoria. Este un triumf frumos pentru boxul din Quebec", a afirmat Bute. Pugilistul roman a fost operat la 9 mai, la braţul stang, meciul cu Jean Pascal, programat iniţial la 25 mai, fiind amanat pentru 18 ianuarie.
Bute a pierdut în mai 2012 centura IBF la supermijlocie şi a mai luptat înt