Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rectificarea bugetară a fost confirmată pentru luna octombrie.

Publicat in Mesagerul de BN, duminică 29 septembrie 2013 ·

-AA+A

Rectificarea bugetară a fost confirmată pentru luna octombrie. „O să avem rectificare în octombrie”. Este una din multele declaraţii pe care premierul Ponta le-a făcut la Bistriţa.El a explicat faptul că este conştient că există multe primării care aşteaptă cu „sufletul la gură” această rectificare, dar că „ rectificarea înseamnă așa: că luăm bani de la unii și dăm la alții. Deci nu înseamnă că avem niște bani cu care nu avem ce face, ci înseamnă că luăm de unde nu sunt absolut necesari și îi ducem unde arde. Săptămâna trecută 25 milioane lei am dat în județul Galați pentru inundații și cred că am făcut bine”, a explicat Victor Ponta. Premierul României a reconfirmat faptul că nu există bani în plus, deoarece taxele și impozitele nu au fost mărite, ba chiar s-au redus, motiv pentru care cel mai important lucru este cum se folosesc resursele financiare.: „ Luăm banii dintr-un loc, îi punem în altă parte. La fel, pentru situații speciale. Categoric toate salariile, toate pensiile, lucrurile esențiale le avem acoperite și le plătim fără niciun fel de problemă. Însă la rectificare mai luăm dintr-o parte, punem în alta. Cineva pierde ca să câștige altcineva", a mai spus Ponta.

„Nu există vreun rezervor secret de bani al Guvernului”

De altfel, premierul Ponta a mai precizat că el înţelege toate categoriile sociale şi nevoile acestora: „Eu explic în fiecare zi și profesorilor, care au dreptate, și medicilor, care au dreptate, și primarilor, care au dreptate, că nu a existat nici înainte și nu există nici astăzi vreun rezervor secret de bani al Guvernului. Banii sunt cei care sunt colectați prin taxele și impozitele pe care nu le-am mărit. Am rămas cu cota unică la 16%, am redus chiar, fie că e vorba de TVA la pâine, pe care aș vrea să o extindem, fie că e vorba de proiectul principal pentru anul viitor, și anume o reducere a impozitării muncii. De

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 34 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 34 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°