Echipa de baschet a Targoviştei şi-a etalat noile achiziţii, joia şi vinerea trecută, într-un dublu duel cu Rapid Bucureşti, ce a contat pentru primul tur al Cupei Romaniei. Condusă de pe banca tehnică de Dan Fleşeriu, Municipal a obţinut două succese categorice în faţa trupei lui Dan Militaru, dar important a fost jocul etalat de gruparea dambo-viţeană. Prestaţiile americancelor Jones, Green, Smith, Poole sau Sanford au fost apreciate de suporterii vicecampioanei, care au început să spere din nou la rezultate mari în vechea cetate de scaun. Ce-i drept, nici adversarul n-a ridicat mari probleme, deşi în lotul giuleştean s-au aflat şi cateva nume cu experienţă din baschetul feminin romanesc, precum Flori Diaconu, Dana Bucică sau Nicolaescu. După ce au defilat în prima confruntare găzduită de Sala Polivalentă, damboviţencele au repetat figura şi în cea de-a doua întalnire, pe care au caştigat-o tot la o diferenţă confortabilă.
După succesele repurtate în faţa rapidistelor, CSM se pregăteşte de startul campionatului, unde vor juca sambătă, tot pe teren propriu, cu CS Nova Vita Targu Mureş. MECIUL 1
CS Municipal Targovişte – CS Rapid Bucureşti 80-42 (22-7, 16-10, 26-14, 16-11)
Statistică Meci:
. Puncte: Jones 15, Poole 15, Smith 14, Sanford 13, Green 10, Hutlassa 9, Huţanu 4;
. Recuperări: Sanford 11, Green 7, Jones 6, Smith 5, Hutanu 5, Poole 3, Hutassa 3, Uşurelu 1;
. Pase Decisive: Green 7, Jones 4, .Hutlassa 3, Huţanu 3, Poole 2, Smith 2; . Eficacitate: Green 25, Sanford 21, Smith 18, Poole 14, Jones 13, Hutlassa 9, Huţanu 7, Uşurelu -5. MECIUL 2
CS Rapid Bucureşti – CS Municipal Târgovişte 50-79 (11-24, 5-24, 25-17, 9-14)
Statistică Meci:
■ Puncte: Jones 18, Hutlassa 13, Poole 12, Green 11, Smith 8, Huţanu 8, Sanford 7 , Uşurelu 2;
^ Recuperări: Smith 15, Huţanu 9, Sanford 8, Uşurelu 6, Green 5, Hutlassa ■3