Cele doua importante servicii secrete ale Romaniei, SRI si SIE, spionajul intern si respectiv spionajul extern, au ales. Sa fenteze Parlamentul. Refuzand, intr-un mod cat se poate de inteligent si de misterios, sa ofere informatiile solicitate in cazul Rosia Montana. De ce procedeaza astfel serviciile? Exista, in luarea lor de pozitie, o legitimitate reala? Nu cumva conducatorii SRI si SIE aduc, astfel, o grava atingere credibilitatii celor doua servicii?

Comisia Rosia Montana este o comisie speciala. Si, ca orice comisie speciala a Parlamentului, isi elaboreaza propriul regulament si aplica propriile proceduri pentru a-si atinge obiectivul. Iar obiectivul este acela de a se pronunta in consecinta de cauza asupra proiectului de lege avansat de Guvern. Ca o fi alba sau ca o fi neagra. Fireste, in aceste conditii, a aparut si necesitatea de a obtine de la SRI si SIE o serie de informatii, confirmari sau infirmari asupra unor supozitii scandaloase care framanta opinia publica interna si externa.

SRI si SIE aveau de ales. Intr-o prima varianta, sefii lor ar fi putut sa compara in fata Comisiei speciale pentru a raspunde la intrebari. In aceasta ipoteza existau alte doua ipoteze. Fie SRI si SIE nu au ajuns, in cei cincisperzece ani de supraveghere, la concluzia ca exista ceva necurat la mijloc din perspectiva oficialilor romani si respectiv a oamenilor de afaceri canadieni si atunci ar fi putut raporta pur si simplu acest lucru, fie serviciile detin informatii grave care ar fi trebuit sa fie prezentate neintarziat Comisiei. Numai ca in aceasta varianta s-ar fi putut pune, in mod evident, intrebarea de ce SRI si SIE, platite din bani publici, daca detin asemenea informatii, nu le-au pus la dispozitia beneficiarilor. A presedintelui, a prim-ministrului, a ministrului Economiei. Si daca le-ar fi pus si acestia nu ar fi reactionat, de ce nu au informat