Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alex Dima: „ Am avut momente în care mă gândeam cum ar fi să mă întorc într-un sac pe drumul pe care am venit“

Publicat in Adevarul, duminică 29 septembrie 2013 ·

Emisiunea „România, te iubesc“ revine, în această seară, cu un nou sezon plin de reportaje care ating, iarăşi, puncte sensibile ale societăţii româneşti. Românii vor putea să revadă defrişările în masă din munţi sau problemele comunităţii de rromi, acestea fiind două dintre temele abordare de unul dintre reporterii emisiunii, Alex Dima.

Alex a vorbit, în cadrul unui interviu acordat ziarului „Adevărul“, despre viitorarele subiecte ale emisiunii „România, te iubesc“, despre pericolele la care s-a expus atunci când a ieşit la fimări sau despre amintirile ca profesor de religie şi cea de-a treia nominalizare a Ştirilor Pro Tv la Premiile Emmy.

„Adevărul“: „România, te iubesc“ revine pe micile ecrane. Ce reportaje mai pregăteşti?

Alex Dima: M-am întors în pădure. Mie îmi place foarte mult să alerg pe munţi, pe văi, îmi plac temele astea care ţin de natură, care îţi oferă spaţiu, să rezolvi nişte chestii. Încă sunt foarte multe probleme de rezolvat. Eu, de foarte multe ori, şi în ediţiile anterioare, am tot cerut ca furtul din pădure să fie băgat la atentarea siguranţei naţionale.

S-a întâmplat asta?

Nu, de-aia zic că mai sunt lucruri de făcut. Am cerut treaba asta când era Ministru Mediului domnul László Borbély. A fost de acord, a făcut şi un proiect, dar nu l-am văzut pentru că nu am avut timp. El a plecat din funcţie, a venit un alt ministru, Lucia Ana Varga (Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură n.r.). În ediţia din primăvară i-am spus ce am discutat cu Borbély, i-am expus părerea mea şi i-a plăcut. Furtul e furt, dar dincolo de o valoare materială, e un atentat la aerul meu, al tău, al copiilor noştri, al tuturor. Şi-atunci chiar e un atentant la siguranţa naţională. A zis că o face, aşa a promis atunci, acum când m-am întors la ea mi-a spus că nu se poate. Pentru că este un lucru foarte complicat, trebuie să fie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 34 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM: Cer, începând de mâine, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral în turul I la prezidenţiale

News.ro acum 22 minute
Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, anunţă că cere, începând de joi, 28 noiembrie 2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei institu

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum 56 minute
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Wizz Air anunţă că a transportat 95 de milioane de pasageri în total pe zborurile sale către şi dinspre România, de la începutul operaţiunilor în ţară, din care 41 milioane pasageri de pe Aeroportul Otopeni

News.ro acum o ora
Compania aeriană low-cost Wizz Air a ajuns la un total de 95 de milioane de pasageri transportaţi pe zborurile sale către şi dinspre România de la începutul operaţiunilor companiei aeriene în ţară, din care 20 de milioane de pasageri pe Aeroportul I

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 14 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°