Aproape 60% dintre românii utilizatori de internet ar cumpăra produse alimentare ambalate dacă acestea ar fi comercializate online de marile lanţuri de magazine, potrivit unui studiul realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, produsele alimentare proaspete ar trece de bariera generată de neîncrederea în calitatea, prospeţimea şi igiena garantate de un magazin online, dacă acestea ar fi oferite de un retailer cunoscut. Un procent de 35% dintre utilizatorii de internet ar comanda online produse proaspete de la marii retaileri, faţă de doar 2% cumpărători actuali, se arată în studiul realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă.
Principalul avantaj perceput de cumpărători atunci când fac cumpărături online este economia de timp pe care o fac, 80% dintre românii internauţi plasând acest avantaj pe prima poziţie a topului. La mare distanţă de primul avantaj menţionat, cu un procent de 35%, se situează livrarea produselor oriunde în ţară, în timp ce 30% dintre utilizatori apreciază posibilitatea accesării mai multor site-uri în acelaşi timp, fiind astfel posibilă compararea preţurilor aplicate de diferite magazine online.
Ţinând cont de intenţiile marilor retaileri de a-şi extinde serviciile în online, studiul realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă a surprins percepţiile românilor cu privire la această oportunitate.
De-a lungul timpului, studiile au arătat că produsele alimentare (fie ele ambalate sau proaspete) şi chiar băuturile alcoolice sau non-alcoolice au o probabilitate mică de a fi cumpărate online.
Procentele celor care au achiziţionat online astfel de produse sunt unele dintre cele mai mici: 6% au menţionat că au cumpărat produse alimentare ambalate şi doar 2% produse alimentare proaspete. Iar principalele motive sunt neîncrederea în prospeţimea lor (56%), în condiţiile igienice asigur