Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eric Stab, preşedintele GDF Suez Energy: Investim în programe de dezvoltare a angajaţilor ca să pregătim noii lideri

Publicat in Ziarul Financiar, luni 30 septembrie 2013 ·

Motorul de creştere a productivităţii unei companii stă în investiţiile care se fac în resursele umane. De aceea, tot mai mulţi angajatori spun că au nevoie de oameni care să înţeleagă, să conştientizeze imaginea de ansamblu a businessului şi care să îşi dorească să se dezvolte în mod continuu, este de părere Eric Stab, preşedintele GDF SUEZ Energy România, subsidiara locală a celui mai mare producător de energie din lume.

„Angajaţii sunt motorul companiilor, iar pentru orice organizaţie dezvoltarea competenţelor, a talen­te­lor angajaţilor este esenţială. Trebuie să le dăm acestora oportunitatea de a înţelege mai bine businessul în care activează, dar să se familiarizeze şi cu alte industrii şi să aplice bune practici din alte domenii. Este important să investim în programe, în cursuri care să le reîmpros­păteze oamenilor cunoştinţele şi care să îi ajute să vadă activitatea pe care o desfăşoară la scară mai mare. Avem nevoie să dezvoltăm viitori lideri“, a spus Eric Stab, pre­zent la evenimentul de absolvire a primei promoţii de manageri ai ExMP, unul dintre cele mai noi programe de educaţie pentru executivi, adus pe piaţa locală de Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România în parteneriat cu şcoala franceză de business ESCP Europe.

Prima promoţie de absolvenţi a fost formată din 15 manageri din companii precum GDF SUEZ Energy România, Apa Nova, Expert Petroleum, Euralis Se­minţe, Lafarge România şi Renault România, orga­nizaţii care au suportat costurile programului în valoare de 12.000 de euro, plus TVA (potrivit informaţiilor din piaţă). Cursurile programului de master (care reprezintă 50% din programul de EMBA derulat de ESCP Europe) au o durată de nouă luni (nouă module), orele de clasă fiind ţinute în limba engleză. Continuarea pe ZFCorporate

Motorul de creştere a productivităţii unei companii stă în investiţiil

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 34 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 36 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 44 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 40 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru luni, 21 iulie 2025. Zi interesantă la capitolul bani pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 50 minute
Berbec S-ar putea ca astazi sa fii mai mult pe drumuri Chiar daca te gandesti la calatorii in tinuturi îndepărtate, se pare ca ai mai mult succes la cele in apropierea casei. Fii prudent in relatiile sentimentale! Evita discutiile contradictorii si

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°