Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Distracţia cu final tragic pentru şase tineri din Vâlcea. Doi dintre ei au murit şi alţi patru au ajuns la spital

Publicat in Adevarul, duminică 29 septembrie 2013 ·

Tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani au fost implicaţi într-un accident rutier pe raza localităţii Slătioara. După ce s-au distrat şi au consumat alcool la discotecă, aceştia au intrat cu maşina într-un stâlp de pe marginea şoselei.

Tragedia ar fi putut fi evitată dacă cel care se afla la volan ar fi avut carnet de conducere şi nu ar fi consumat băuturi alcoolice.

Viteza a fost un alt factor care a dus la producerea accidentului. Din cauza vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe şosea şi a intrat în coliziune cu mai mulţi arbori şi un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.

Impactul a fost atât de violent încât doi dintre pasageri au rămas încarceraţi. Aceştia au decedat la scurt timp de la producerea accidentului.

Maşina în care se aflau victimele aparţine părinţilor tânărului de 22 de ani din Horezu care s-a urcat la volan deşi nu avea permis.

”Conducătorul auto nu poseda permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0.35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din accident a rezultat decesul a doua persoane de 17 şi 20 de ani din oraşul Horezu. Alte patru persoane au fost rănite grav”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Şoferul şi un alt pasager au suferit multiple traumatisme, contuzii cervicale şi traumatisme ale membrelor inferioare. Potrivit Poliţiei, o altă victimă a intrat în comă, iar o fată de 23 de ani din Berbeşti a suferit şi ea mai multe traumatisme.

În acest an, mai mulţi tineri din Vâlcea şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, din cauza teribilismului. În februarie, cinci persoane cu vârste între 17 şi 26 de ani şi-au pierdut viaţa pe DN 7, la Călimăneşti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii, nostalgici după comunism. Datele halucinante ale unui studiu: 66% din români îl consideră pe Ceaușescu un lider bun

Adevarul acum 30 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism.

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 57 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°