Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alicia Keys, Stevie Wonder şi Gerard Butler, la un concert împotriva sărăciei globale, la New York

Publicat in Gazeta de Navodari, duminică 29 septembrie 2013 ·

Cântăreţii Alicia Keys, Stevie Wonder şi John Mayer şi actorii Katie Holmes, Gerard Butler, Olivia Wilde şi Jason Sudeikis s-au numărat printre vedetele care au participat la Global Citizen Festival, un concert împotriva sărăciei, organizat sâmbătă seară în Central Park din New York. Potrivit site-ului music-news.com, la acest concert au asistat peste 60.000 de persoane. Organizatorii evenimentului spun că obiectivul lor este eradicarea sărăciei pe plan global până în anul 2030. John Mayer a urcat pe scenă şi a interpretat piesele “Waiting on the World to Change” şi “Wildfire”, iar Alicia Keys a interpretat unele dintre cele mai cunoscute cântece din repertoriul ei, precum “New Day” şi “Listen to Your Heart”. Alicia Keys, în vârstă de 32 de ani, a publicat pe site-ul ei un mesaj adresat fanilor, îndemnându-i să se mobilizeze pentru a face o schimbare pozitivă în lumea în care trăim. “Astăzi este o zi foarte importantă, un simbol al felului în care putem să facem într-adevăr ceva, pentru a aduce lumea în care trăim mai aproape de felul în care ne dorim ca ea să fie. De atât de multe ori avem sentimentul că suntem blocaţi şi că nu avem niciun control asupra lumii. Sărăcia este o nedreptate adusă familiei noastre globale. Ea neagă oamenilor din lumea întreagă dreptul elementar la hrană, apă curată, îngrijiri medicale şi educaţie”, a declarat artista americană. Alte nume mari din industria de divertisment au participat la acest eveniment. Actorii Katie Holmes, Gerard Butler, Olivia Wilde şi logodnicul ei, Jason Sudeikis, s-au aflat printre vedetele prezente la concert. VIDEO – http://www.youtube.com/watch?v=zokR6SAIVOE&feature=player_embedded Gerard Butler a anunţat pe contul său de Twitter prezenţa trupei Kings of Leon la concertul din Central Park, iar actriţa Olivia Wilde a lăudat, tot pe Twitter, prestaţia senzaţională oferită de Stevie Wonder în cadrul aceluiaşi con

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 20 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°