Deschiderea oficială a cursurilor Clubului Copiilor și Elevilor din Roman a avut loc duminică, 29 septembrie, în Piața Roman-Mușat.
Copii și părinți au venit să se înscrie la cele opt cercuri ale clubului și să afle informații și noutăți despre activitățile ce se vor desfășura în anul școlar 2013 – 2014. Activitățile din cadrul Clubului Copiilor vor fi coordonate de profesorii Magdalena Gheorghiță (metaloplastie), muzică și teatru (Anda Dima), informatică (Corina Țintă), jocuri logice și karting (Sorin Balint), artă decorativă (Monica Carp), pictură (Cristinel Ionel Prisacaru), șah (Bogdan Crețulescu), dansuri și gimnastică (Mihaela Zamfiroi). ”Am dorit să ne întâlnim cu părinții și copiii în centrul orașului înainte de a începe cursurile pentru a promova activitățile pe care le vom derula împreună în noul an școlar. Sperăm ca până la finalul anului să ne mutăm în casă nouă, unde vom putea desfășura activități într-o clădire nouă și spațioasă”, a declarat Magdalena Gheorghiță, directorul Clubului Copiilor și Elevilor din Roman.
În cadrul evenimentului, copiii au luat startul la primul concurs din noul an școlar, intitulat ”Șotronul copiilor”, au socializat și au demonstrat că pot coopera. Atracția manifestării a fost Dragoș Ciobanu, campion național, care a făcut în fața asistenței o demonstrație de virtuozitate cu kartul.
Deschiderea oficială a cursurilor Clubului Copiilor și Elevilor din Roman a avut loc duminică, 29 septembrie, în Piața Roman-Mușat.
Copii și părinți au venit să se înscrie la cele opt cercuri ale clubului și să afle informații și noutăți despre activitățile ce se vor desfășura în anul școlar 2013 – 2014. Activitățile din cadrul Clubului Copiilor vor fi coordonate de profesorii Magdalena Gheorghiță (metaloplastie), muzică și teatru (Anda Dima), informatică (Corina Țintă), jocuri logice și karting (Sorin Balint), artă decorat