Preşedintele României, Traian Băsescu, este primul din seria invitaţilor de prestigiu cu care telespectatorii Pro TV se vor întâlni în noul sezon al emisiunii "După 20 de ani", care debutează duminică, de la ora 10.00.
DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI
Despre Roşia Montană
- Sunt un adept fără rezerve al relansării acestei industrii, de extragere de metale preţioase. Dacă m-aş pronunţa, 70 la sută dintre clasa politică ar fi împotrivă.
- Voi încerca să fiu neutru, dar asta nu înseamnă că nu voi fi corect.
- Nu am spus că nu rămân un susţinător al proiectului Roşia Montană, dar când s-a creat această falie în societate am considerat că trebuie să devin neutru.
- Există două abordări mincinoase: Proiectul nu crează multe locuri de muncă, iar utilizarea cianurilor nu este crima cea mare.
- Rentabilitatea proiectului nu este problema noastră. Luăm redevenţă, dar nu contribuim la investiţie. Nu noi ne asumăm riscul investiţiei. Aici discutăm despre nişte fonduri de investiţii, care sunt dispuse investiţii pentru a obţine profit.
- Mai există o minciună: că ne pleacă aurul din ţară. Există o negociere nefinalizată de Guvern, care avea două punte: 1. Ceea ce rezultă din procesarea minereului, se procesează până la final în Romania şi 2. Dreptul prioritar de achiziţie al BCR. Aceste elemente trebuiau continuate în negociere.
- Protestul din Piaţa Universităţii este unul curat, cel de la Roşia Monatnă este FABRICAT.
- Aş putea declanşa un referendum pe tema Roşia Monatnă, dar nu avem garanţia că se vor prezenta 50 la sută din cei cu drept de vot.
- Roşia Montană este un subiect de interes pentru serviciile de securitate.
- Din informaţiile pe care le am, Soros nu trimite ONG-urile în stradă.
- Dacă din stradă ar ieşi un partid curat, ar fi bine pentru clasa politică.
Despre gazele de şist