Ministrul român de Interne, Radu Stroe, a comentat azi anunţul făcut de omologul său german potrivit căruia ţara sa se va opune intrării României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen. "Germania a pierdut ocazia să tacă. Urma să se exprime în JAI. Păcat", a comentat Stroe, pentru Realitatea TV.
"La MAI există o vorbă: 'trebuie să păstrezi limita legitimei apărări'. Ministrul a depăşit limita legitimei apărari. Păcat. Noi am făcut ce trebuia pentru a intra în Schengen. Lăsăm Germania să găsească momentul când va considera ea să ne lase în Schengen", a adăugat Radu Stroe.
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că nu are nimic de reproşat Germaniei cu privire la aderarea la Schengen, ci celor din România care "înjură şi vorbesc de rău România" pe la Bruxelles şi Berlin şi "se bucură că ne scufundăm după ce au dat găuri în barcă". "Dacă noi de aici din România tot avem tot felul de fericiţi din ăştia, deştepţi care arătau găuri în barcă şi după aia se bucură că ne scufundăm, de parcă intram în Schengen numai Guvernul, sau numai USL? Nu intrau şi ei ăştia care tot ne pârăsc peste tot, ne anunţă de ce nu trebuie să intrăm. Asta e boala României, întotdeauna ai pe unii care se bucură dacă mor toate caprele, şi ale vecinului, şi ale lor. De acum încolo o să încercăm să îi ignorăm pe cât posibil şi să ne atingem obiectivele europene cu mai multă demnitate şi mai multă înţelepciune", a spus premierul.
Ministrul federal de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, a declarat într-un interviu pentru Spiegel că va opune la Consiliul JAI din 7-8 martie dreptul de veto al Germaniei împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
Hans-Peter Friedrich (CSU) dorește împiedicarea unei aderări rapide a Bulgariei și României la spațiul Schengen şi rdicarea controalelor de graniță pentru cetăţenii acestora. Dacă în urma vo