S-au terminat pichetările sediilor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe. Fără niciun rezultat concret, însă cu o listă suficientă de promisiuni. Protestatarii trebuie să hotărască ce fac în continuare, dar lupta n-ar trebui să fie doar a lor. Subfinanţarea sistemului o simţim cu toţii, birocraţia ne taie de atâtea ori aripile sau chiar şansa la viaţă în continuare, însă revolta ne loveşte cu adevărat doar când simţim pe propria piele disfuncţionalităţile, aberaţiile, sărăcia din Sănătate.

„Am redescoperit penicilina”, mărturisea nu cu mult timp în urmă un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Asta după o perioadă în care Cefort-ul şi alte cefalosporine erau la discreţie şi, dacă ar fi să ne luăm după opinia specialiştilor, chiar folosite fără discernământ, cu efecte grave pe termen lung. Foarte bine, de-acum ne întoarcem la ce-i mai ieftin şi nu mult mai lipseşte să venim şi cu ceaiul pentru micul dejun de acasă, cei care vom mai avea loc în spital şi nu vom intra din start pe lista pacienţilor internaţi de zi. A fost o vreme în care îi urcam pe medici pe un piedestal, în funcţie de interesul pe care ni-l arătau, interes „stimulat” sau nu. Investigaţii peste investigaţii, în strânsă legătură cu diagnosticul sau doar pentru că arătau sensibilitate la rugăminţi de genul „Dom’ doctor, dar, ştiţi, mă mai doare şi capul, câteodată stomacul, mi se mai pun cârcei, poate oş avea şi pe la fiere ceva!”. De-acum aceiaşi medici se jenează să-ţi spună că trebuie să vii la tratament din şase în şase ore, inclusiv în miez de noapte, pentru că spitalul nu mai are antibioticul cu efect 12 ore.

Măiestria, până la urmă, a medicului adevărat de-abia acum iese la iveală, când trebuie să te descurci cu ce nu ai, să-ţi priveşti demn pacientul în ochi şi să-l faci să nu simtă că ar putea avea parte de mai mult, dacă sistemul ar oferi mai