Cei cinci miniştri din partidul lui Silvio Berlusconi au demisonat, sâmbătă seara, din guvernul de coaliţie condus de premierul Enrico Letta - un gest dramatic, ce a adus iar ţara în criză politică, cu perspectiva organizării de noi alegeri anticipate. Sursa: REUTERS
Cu câteva zile înainte ca o comisie senatorială să voteze demiterea lui Silvio Berlusconi din Senat, după condamnarea sa definitivă pentru fraudă fiscală, magnatul italian a anunţat că-şi retrage sprijinul pentru guvernul lui Enrico Letta, din cauza creşterii TVA.
Letta, care a luptat din greu pentru a păstra coaliţia unită, în timpul a cinci luni de tensiuni şi ameninţări, a numit gestul "nebunesc şi iresponsabil" şi a precizat că se bazează pe o "minciună sfruntată". Premierul de centru-stânga urma să se întâlnească, ieri dupăamiază, cu preşedintele Giorgio Napolitano, pentru a discuta despre rezolvarea crizei. Şeful statului susţine cu orice preţ evitarea organizării de noi alegeri anticipate.
O posibilitate de evitare a crizei ar fi găsirea unei majorităţi parlamentare alternative, care să sprijine Cabinetul lui Letta. Prim-ministrul a cerut ca Executivul să primească un vot de încredere în Parlament şi, deşi nu se ştie dacă acel vot va mai avea loc, Letta a declarat sâmbătă seara: "Fiecare să-şi asume propria responsabilitate faţă de ţară, în Parlament".
Vorbind despre problemele economice ale Italiei, Beppe Grillo, şeful partidului din opoziţie Mişcarea de Cinci Stele, a cerut alegeri anticipate. "Trebuie să mergem la urne, să câştigăm şi să salvăm Italia", a scris el pe blog. "Este ultimul tren".
Efecte negative asupra economiei
Gestul lui Berlusconi, anunţat chiar înainte ca el să împlinească 77 de ani, a surprins mulţi analişti politici. Pentru că au existat ameninţări toată vara, mulţi au considerat că Berlusconi "joacă la cacelma", pentru a obţine concesii în p