Conferinţa Farmaciştilor Mureşeni a ajuns la final. 16 lucrări au fost prezentate în cadrul acestui eveniment, Iustina Vas, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Mureş, acordând premii pentru performanţele profesionale farmaciilor care au respectat criteriile stabilite. În cadrul ceremoniei de închidere a conferinţei, pe scena Casei de Cultură „Mihai Eminescu” au urcat, ieri, 28 septembrie, reprezentanţii farmaciilor din judeţul Mureş, unii arătându-se de-a dreptul emoţionaţi şi fericiţi că primesc un astfel de premiu.
Puncte de educaţie farmaceutică
Punctele de educaţie farmaceutică sunt necesare farmaciştilor şi farmaciilor, iar prin intermediul Conferinţei Farmaciştilor Mureşeni, practicienii au avut ocazia nu doar de a prezenta lucrări din experienţa proprie, ci şi de a fi premiaţi pentru standardele înalte la care se ridică. „Din necesitatea punctelor de educaţie farmaceutică, Colegiul Farmaciştilor Mureş este pregătit să aibă o astfel de conferinţă în care farmaciştii practicieni să-şi exprime profesia sau experienţa lor. Noi avem şi premii de excelenţă şi acestea sunt oferite de echipa de evaluare mergând către farmaciştii şi farmaciile din judeţ. Sper că am reuşit să ne atingem scopul în aceste două zile. Dorim ca această conferinţă să fie una permanentă şi dorim ca farmaciştii să vină cu încredere la aceste evenimente şi să fie parte din acestea”, a precizat Iustina Vas, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Mureş.
Viitor promiţător pentru următoarea conferinţă
Colegiul Farmaciştilor Mureş se implică şi în alte activităţi. Proiectul cu Casa de Copii „Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc a însemnat aprovizionarea cu medicamente la nevoile pe care le au copiii, urmând ca lucrurile să continue în direcţia cea bună. Iustina Vas a afirmat că ediţia următoare a conferinţei a fost deja stabilită. Mai mult, patru lucrări s-au înscris deja în