Privatizarea CFR Marfă este un hăţiş de încurcături. Este vorba despre o companie pentru care Executivul se lăuda că a reuşit să găsească cumpărător. Românii aşteptau să vadă prima privatizare reuşită a unei companii de stat în ultimii ani.
Numai că autorităţile trec din greşeală în greşeală.
Concret, în urmă cu aproape două luni, a fost publicată Ordonanţa privind contractul de privatizare a companiei. În cadrul actului legislativ se menţionează clar că, dacă vânzarea companiei nu are loc în termen de două luni de la publicare, din motive care nu ţin de cumpărătorul promitent, atunci deal-ul cade.
Cu toate astea, se ştia că prin achiziţia CFR Marfă, Grup Feroviar Român, compania care a câştigat licitaţia pentru achiziţia a 51% din acţiunule CFR Marfă, va deţine o cotă de piaţă de peste 70%, ceea ce ar putea crea probleme din punct de vedere al concurenţei.
Prin urmare, cumpărătorul ar trebui să obţină mai întâi un aviz de forul în domeniul concurenţei, fără de care achiziţia va fi blocată.
Or, forul concurenţial, fie că este vorba despre Consiliul Concurenţei, fie că este vorba de Comisia Europeană, a fost notificat abia zilele trecute, în termen legal, şi are la dispoziţie cel puţin cinci luni pentru un răspuns! Potrivit ordonanţei prin care s-a publicat contractul de privatizare, înţelegerea pentur cumpărarea CFR Marfă cade dacă vânzarea nu are loc în circa două săptămâni!
Ordonanţa prin care a fost aprobat contractul de privatizare, prin termenul scurt pe care îl fixează pentru vânzare, se dovedeşte, încă o dată, o bâlbă teribilă a Guvernului în acest proces de privatizare.
Astăzi, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a spus că termenul ar putea fi prelungit.
"Am văzut că a fost lansată această discuţie cu privire la decizia Consiliului Concurenţei, care este aştep