Peste 200 de saci cu gunoaie au adunat, sâmbătă, un grup numeros de elevi ai Liceului „Simion Mehedinţi“ Vidra şi ai Şcolii cu clasele I-VIII. Demersul s-a încadrat în acţiunea ecologică „Let’s do it, Vidra!“. Alături de elevi au fost profesorii. Benefiicind de vreme bună, dar şi de sprijinul comunităţii locale şi al primăriei Vidra, elevii voluntari au reuşit să colecteze deşeuri menajere, dar şi deşeuri din plastic. Fiecare elev a fost recompensat de Grupul de Acţiune Locală „Ţara Vrancei“- Năruja cu tricouri, şepci, pixuri şi alte materiale promoţionale.
De asemenea, membrii GAL s-au implicat activ şi în colectarea deşeurilor de pe raza comunei Vidra, în cadrul acţiunii desfăşurate sâmbătă. „Mulţumim voluntarilor care s-au alăturat demersului nostru, participând cu entuziasm şi conştientizând totodată că astfel de acţiuni reuşesc să ne solidarizeze şi să ne motiveze pentru acţiuni viitoare. Ne bucurăm că mesajul pe care îl transmitem este receptat de către generaţiile tinere şi că printre voluntari s-au aflat elevi de toate vârstele, chiar şi copii de la Grădiniţa Vidra. Le suntem recunoscători directorilor Liceului şi Şcolii cu clasele I-VIII, Vidra, Potop Adela, respectiv Marius Pintea, dar şi GAL- ului, pe care îl dorim alături şi pe viitor“, au precizat coordonatoarele de proiecte Bianca Bosoiu şi Andreea Iancu.
Galerie foto
Monitorul de Vrancea Data: 30-09-2013
Descriere: Tricouri, şepci şi pixuri pentru voluntarii ecologişti
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 30-09-2013
Descriere: Tricouri, şepci şi pixuri pentru voluntarii ecologişti
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 30-09-2013
Descriere: Tricouri, şepci şi pixuri pentru voluntarii ecologişti
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 30-09-2013 @N_