Răduţ şi Pîrvulescu n-au uimit pe nimeni după meciul cu Avîntul Bîrsana. Au confirmat
Orice s-ar spune pe lumea asta, oricît am invoca presiuni, interdicţii sau indicaţii, a depins doar de Răduţ şi de Pîrvulescu. Ei puteau să fie oneşti cu propria inteligenţă, nu cred că ar fi sărit nimeni să le taie limba dacă scoteau din gură cuvinte cu mai multe silabe. Vă imaginaţi că lui Rădoi, Bourceanu, Pancu sau Dănciulescu li se poate comanda aşa ceva?
E bine să fim drepţi pînă la capăt: din 100 de declaraţii ale fotbaliştilor de Liga 1, la capătul unei partide, dacă poţi rămîne cu două propoziţii adevărate. Cu sens, idei, umor, amărăciune, cu ceva în ele care să conteze. Pentru cine? Pentru oricine!
Şi tot jucătorii pe care i-am invocat, căpitanii, liderii, băieţii a căror valoare sportivă e potenţată de sîngele instalaţiei, tot ei produc acest procentaj infim de declaraţii “la cald” care contează. În rest, “ne-am dorit să cîştigăm, dar nu s-a putut”, “păcat de sprijinul suporterilor, cărora le mulţumim”, “ne gîndim la meciul viitor”, “a fost greu, bine că am învins”. Nu se aşteaptă analize profunde, să nu exagerăm, dar nici n-am avut vreo tentativă, ca să continuăm cu sinceritatea.
Declaraţiile de după meci ale fotbaliştilor nu înseamnă mare lucru în economia jurnalistică. Ele sînt reacţii aşteptate de telespectatori şi momente care leagă discuţiile din studiourile tv. Cam atît.
Pînă la urmă, a fost un moment amuzant. Am văzut doi fotbalişti ai campioanei rîzînd prosteşte de situaţia în care se află. Zîmbetul lui Răduţ în acele secunde vorbeşte, mai mult decît fotbalistul, despre starea lui sportivă: a jucat bine cu Bîrsana, cel mai probabil va privi meciul cu Chelsea din afara gazonului, banii intră, Gina Pistol este şi nu mai este. E zîmbetul-instantaneu din viaţa unui jucător talentat care crede că face o ghiduşie. Şi care nu se află într-
