Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condescu, lăsat fără apă şi curent în buricul târgului – FNME vrea să fie mai aproape de administraţie decât de salariaţi

Publicat in Gorj Domino, luni 30 septembrie 2013 ·

Administraţia CE Oltenia a anunţat liderii Federaţiei Naţională Mine Energie (FNME), inclusiv pe Marin Condescu, despre faptul că, de la 1 octombrie, va tăia utilităţile sediului din centrul oraşului Târgu Jiu, în care funcţionează. Asta înseamnă că, de marţi, şefii federaţiei nu vor mai avea curent şi apă.

În urmă cu câteva săptămâni, conducerea companiei anunţa federaţia condusă de Marin Condescu, că are nevoie de spaţiul din oraş, punând la dispoziţia federaţiei un spaţiu încăpător şi foarte bine dotat, la Mătăsari, aproape de zonele de producţie Jilţ şi Motru. FNME a trimis, la rândul ei, un răspuns potrivit căruia sindicatele funcţionează mai bine lângă administraţie, mai exact aproape de sediul din oraş al CEO, şi nu vrea să îngreuneaze această „colaborare” din cauza distanţei pe care ar trebui s-o parcurgă liderii, dacă FNME ar funcţiona la sediul din Mătăsari. Prin urmare, federaţia a solicitat conducerii CEO să-i lase spaţiul din centrul municipiului.

Refuz şi somaţie

Administraţia companiei nu numai că a refuzat, ci a reamintit FNME că de la 1 octombrie trebuie să elibereze spaţiul, în caz contrar luând măsurile care se impun. Directorul de Resurse Umane al CE Oltenia, Ion Răuţ, a precizat: „Le oferim un spaţiu mult mai aproape de salariaţi, răspunzând şi nemulţumirilor liderilor de sindicat care reproşau public, foarte des, că CEO cumpără sedii. Ei bine, nu mai cumpărăm sedii, le vom recupera pe cele care aparţin companiei. Problema distanţei se poate rezolva, în sensul că directorii CEO se pot deplasa la Mătăsari, dacă nevoia o cere, la comisia paritară, fără niciun fel de problemă. Am transmis FNME că marţi, 1 octombrie, sediul din municipiul Târgu Jiu nu va mai avea energie electrică şi nici apă. Pe de altă parte, această clădire nu a fost renovată de sindicate, ea trebuie reabilitată; acest lucru se va întâmpla după eliberarea

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 6 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°