Colegiul Naţional "Carol I" are, începând de joi, un nou membru în Consiliul de Administraţie: consilierul local Dan Daşoveanu.
Consilierul PDL, Dan Daşoveanu, a fost votat, joi, 26 septembrie, în unanimitate de consilierii locali pentru a-i reprezenta în Consiliul de Administraţie la Colegiul Naţional “Carol I” din Craiova. Acesta a preluat funcţia de la colegul său de partid, Dan Cherciu, care a demisionat fiind nemulţumit capacitatea organizatorică a directorului instituţiei.
“S-a spus că am fost dat afară, dar doresc să reamintesc tuturor că eu îmi depusesem deja de câteva săptămâni demisia atunci când am fost anunţat că fusesem dat afară. Nu doresc să politizez această problemă, având în vedere că directorul acestei instituţii de învăţământ are o anumită culoare politică, dar am mari dubii în ceea ce priveşte capacitatea sa de a organiza activitatea în acest colegiu”, a declarat consilierul PDL, Dan Cherciu.
Consilierul PSD, Bianca Maria Predescu, a recunoscut că sunt probleme la colegiu, dar că acestea nu pot fi imputate directorului instituţiei.
“Cunosc situaţia Colegiului Carol I, sunt probleme de natură juridică şi economică sper ca domnul Daşoveanu să răspundă nevoilor acestei instituţii. În ceea ce priveşte competenţa directorului, ea (n.r. Alexandrina Thorwachter) este cunoscută dinainte de a ocupa această funcţie, fiind văzut ca un om deosebit şi calificat”, a susţinut Bianca Maria Predescu. Colegiul Naţional "Carol I" are, începând de joi, un nou membru în Consiliul de Administraţie: consilierul local Dan Daşoveanu.
Consilierul PDL, Dan Daşoveanu, a fost votat, joi, 26 septembrie, în unanimitate de consilierii locali pentru a-i reprezenta în Consiliul de Administraţie la Colegiul Naţional “Carol I” din Craiova. Acesta a preluat funcţia de la colegul său de partid, Dan Cherciu, care a demisionat fiind nemulţumit capacitatea organ