Cazul "Ionuţ - copilul ucis de maidanezii Capitalei" a intrat deja în linie dreaptă după ce, vineri, Parchetul General a anunţat primele măsuri... penale: mai multe puneri sub acuzare. Ceea ce nu se ştie încă este cât de departe poate să meargă această anchetă penală şi care ar fi suma pe care părinţii ar putea să o ceară pentru că şi-au pierdut copilul. Ziarul "ring" a aflat câte ceva.
Aţi aflat, încă de vineri, în premieră din ziarul "ring", că a început urmărirea penală în dosarul copilului ucis de maidanezi pe un teren particular aflat lângă un parc din sectorul 2. Tot din "ring" aţi aflat, în exclusivitate, aşa cum ne-a declarat avocatul Bogdan Bărbuceanu, că părinţii micuţului Ionuţ intenţionează să se constituie parte civilă după ce va începe urmărirea penală (fără să precizeze, deocamdată, suma pe care o vor pretinde). Şi totuşi, noi am aflat, pe surse, că, în intenţia părinţilor, ar fi în joc o sumă nici mare, nici mică, dar considerabilă pentru a trezi rumoare.
"Pot cere şi un milion, şi 100 de milioane de euro!"
Pe surse, ziarul "ring" a aflat că părinţii îndureraţi ar dori ca Primăria Capitalei şi edilul-şef Sorin Oprescu să fie consideraţi direct răspunzători de moartea micuţului Ionuţ, sfâşiat la începutul acestei luni de o haită de maidanezi, undeva pe o proprietate din sectorul 2. Mai mult, am aflat că părinţii ar dori să-i ceară lui Sorin Oprescu... un milion de euro! La urma urmei, aceşti părinţi îndureraţi pot cere oricât: pentru că viaţa unui om, a unui înger de copil, precum a fost Ionuţ, pe care l-a plâns o ţară întreagă, este greu de evaluat - este inestimabilă! O sursă judiciară ne-a declarat: ”Pot cere şi un milion, şi 100 de milioane de euro, pentru că această sumă nu se timbrează. Trebuie însă ca instanţa să încuviinţeze, trebuie să existe şi practică judiciară pentru o astfe