Revoltă fără precedent, după o premieră în justiţia românească şi în istoria proprietăţii. Un sat întreg fuge de sub picioarele locuitorilor şi se transformă întro moşie absurdă. Deşi ne-a obişnuit cu o lentoare exasperantă, atunci când vrea, justiţia, loveşte fulgerător. Cel mai adesea în săraci. Satul Nadăş din Arad şi cele aproape 1500 de suflete ale sale ar trebui să migreze într-un alt loc.
Această așezare a traversat cu bine istoria, până de curând. Sute de ani, aici oamenii și-au crescut copiii și au făcut agricultură. Până deunăzi, când ziua se sfârșea, obosiți, ei se întorceau acasă… De bine, de rău, acești oameni au trecut prin toate regimurile politice, române sau austro-ungare, având siguranța faptului că, cel puțin un petic de pământ și câțiva pereți sunt ai lor. Pe lângă sentimentul de tihnă dat de teritoriul nostalgic, proprietatea este și consfințită de acte, peste care și-a pus pecetea constituția, ca garant suprem.
Deodată, ca de nicăieri, apare un executor judecătoresc la poartă, însoțit de forța coercitivă a statului – jandarmii – care somează pe om să plece, imediat, că așa a hotărât instanța.
Așa a pățit Ana Biriș. Rămasă, întro bună dupăamiază, singură în gospodăria izolată din pădure s-a trezit somată autorități să-și părăsescă avutul cu ce poate lua într-o sacoșă. Pusă în fața unei asemenea situații limită, speriată că va pierde totul, a vrut să-și pună capăt zilelor…
Ea a fost prima victimă a valului de exproprieri ce se pare că va lovi toată așezarea. Panica s-a instalat în tot satul. Oamenilor le-au fugit curțile de sub picioare. Toate certitudinile lor s-au năruit.
Mânia sătenilor este cu atât mai mare, cu cât cei care vor să le ia pământul și casele nu au nicio legătură de sânge cu groful Iosif Gros, care s-a purtat omenește cu ei, cândva…Cei pe care justiția îi pune atât de brutal stăpâni aici, au obținut
